Mituri despre sinucidere - Thomas Joiner

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





108 TITLURI DISPONIBILE

58 TITLURI DISPONIBILE

239 TITLURI DISPONIBILE

38 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Mituri despre sinucidere - Thomas Joiner       Mituri despre sinucidere
de



Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Trei
Colectia: Psihologia pentru toti
Pagini: 288
   
Anul aparitiei: 2013
Editia originala: 2010
Traducere din limba engleza de Catalina Necula
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-973-707-747-9


Pagini din carte

                     

                     

                     

         



Cuprinsul cartii

Introducere. Spaima noastra primara si cele mai tragice ganduri ale noastre.

1. Mintea suicidara

2. Comportamentul suicidar

3. Cauze, consecinte si subpopulatii

Concluzie. Stigmatizarea — viitorul unei iluzii partiale

Bibliografie
Multumiri




Fragmente din carte

Din capitolul 2: Comportamentul suicidar

"CEI MAI MULTI SINUCIGASI LASA UN BILET DE ADIO"

Sa trecem direct la adevar — niciun studiu nu a indicat o rata a biletelor lasate de sinucigasi mai mare de 50%. Cele mai multe studii indica rate cuprinse intre 0 si 40 de procente; o medie rezonabila ar fi de aproximativ 25 de procente.

Pentru a indica aceasta dimensiune redusa, un studiu publicat in 1997 in Jurnalul american de medicina legala si patologie a analizat cazurile de sinucidere prin autoincinerare din Danemarca, pe durata a zece ani. Au localizat patruzeci si trei de cazuri, dar niciunul dintre ele nu a parut sa fi fost influentat de factori politici sau religiosi (ca, de exemplu, un protest politic). In multe privinte, sinucigasii pareau a semana cu cei care se sinucid folosind alte metode; de exemplu, era foarte probabil sa sufere de o tulburare psihica sau sa fi incercat sa se sinucida in trecut. Se mai asemanau si in alta privinta — nu s-a gasit niciun bilet in niciunul dintre cele patruzeci si trei de cazuri. Chiar si acceptand posibilitatea ca unele bilete sa se fi pierdut in foc, studiul acesta, la fel ca altele, ii face minoritari pe cei care lasa bilete.

Trei sferturi dintre cei care se sinucid nu lasa bilete. Cunoasterea acestui fapt simplu poate scuti o multime de strangeri de inima si confuzia — si probabil si niste bani. Nu rareori rudele sinucigasilor — si, din cand in cand, chiar si investigatorii experimentati — pun la indoiala posibilitatea ca o moarte sa fi fost sinucidere, pur si simplu pentru ca nu a fost lasat un bilet de adio. Rezolvarea pentru rude — si incheierea unor investigaiii uneori costisitoare — poate fi usurata de constientizarea faptului ca biletele de adio sunt rare.

Desi notiunea ca scena sinuciderii include aproape de fiecare data un bilet reprezinta un mit care produce o tulburare inutila, inteleg de ce este greu de destramat. Cand tata s-a sinucis in masina lui, anchetatorii i-au spus mamei ca se pare ca nu exista un bilet de adio, dest exista un mesaj criptic mazgalit pe o bucatica de hartie de langa scaunul soferului. In zilele si saptamanile de dupa moartea tatei, una dintre trairile cele mai covarsitoare a fost neincrederea pura ca tata s-ar fi sinucis, iar faptul ca nu comunicase cu familia noastra inainte de a muri - nici sa-si ia adio, nici sa scrie un bilet — facea lucrurile si mai greu de crezut.

Ce era cu biletul acesta criptic gasit in masina tatei? Am intrebat-o pe mama, insa anchetatorii nu ii spusesera clar ce scria in bilet si nici nu se afla printre lucrurile lui, pe care unchiul meu si cu mine le-am recuperat ulterior de la morga. Pe masura ce treceau lunile si ma chinuiam sa accept moartea tatei, am ajuns sa consider biletul ca pe unul dintre multele lucruri pe care tata le mazgalea adesea pentru el pe bucatele de hartie, de-a lungul vietii.

La scurt timp dupa moartea tatei, am obtinut raportul autopsiei. A fost o lectura suparatoare, dar sunt convins pe deplin ca faptul ca m-am confruntat cu acest aspect extrem de dificil al mortii tatei, unul dintre cele mai grele lucruri pe care a trebuit sa le fac vreodata, mi-a usurat recuperarea si vindecarea de socul si agonia sinuciderii sale. Materialele care mi-au fost trimise nu contineau nicio referire la un biletel criptic.

Dupa ani, am recitit raportul si am observat pentru prima data o referire, in trecere, la niste teste care nu fusesera incluse in raport. Am luat legatura cu biroul examinatorului medical din Atlanta, unde murise tata. Biroul a fost foarte amabil si mi-a transmis rapid cateva pagini suplimentare de material in care erau rezumate observatiile toxicologice (nimic remarcabil) si care includea o pagina pe care fusese fotocopiat un biletel. Biletelul adeziv era cel mentionat de anchetatori mamei si pe el scria, cu un scris care fusese clar al tatei, desi mai dezordonat decat de obicei, „Oare asta sa fie raspunsul?"

Citind biletul, la cincisprezece ani de la moartea tatei, m-am gandit ca fie era unul dintre numeroasele bilete pe care si le scria singur cu regularitate si nu avea nimic de-a face cu moartea sa (se poate sa fi cautat raspunsul la o intrebare legata de cariera, de exemplu), fie avea legatura cu sinuciderea, iar daca lucrurile stateau asa, am observat tonul dureros de singur. Nu este o comunicare pentru familia sa ori pentru lume, ci doar pentru el, si doar despre propria moarte prin sinucidere. Cred ca l-as fi considerat un bilet de sinucigas si astfel, desi as fi considerat ca dimensiunea sa redusa si tonul sunt sfasietoare, cred ca mi-ar fi fost de folos ca sa ii pot accepta moartea. La fel ca numerosi supravietuitori ai sinuciderii celor dragi, mi-am pus cateva intrebari privind sinuciderea sau uciderea tatei. Dar o faceam periodic, iar acest bilet m-ar fi ajutat poate sa ma linistesc.

Aceasta e puterea mitului in discutie. Cand este vorba si de un bilet, el are puterea de a trata intrebari urgente, daca nu de a raspunde la ele. Cand biletul lipseste, nu numai ca intrebarile raman neabordate, dar nasc si alte intrebari nelinistitoare si indoieli, cum ar fi posibilitatea unei crime in loc de sinucidere. Acest simbol incarcat emotional, biletul sinucigasului, are astfel o putere de inteles, dar este deosebit de important ca puterea aceasta sa nu obtureze adevarul, la fel de puternic, al raritatii biletelor de adio si al faptului ca lipsa lor nu inseamna nimic.

De ce sunt atat de rare? Unii au ajuns la concluzia ca impulsivitatea este implicata in comportamentul suicidar si, ca urmare, sinucigasii adesea se omoara impulsiv inainte de a avea ocazia sa scrie biletul. Exista insa cateva probleme legate de perspectiva aceasta. Una dintre cele mai mari probleme este ca are la baza un mit distinct al sinuciderii, acela ca moartea in urma unui impuls de moment este frecventa — mit pe carel-am discutat si demontat anterior. 0 alta problema este lipsa de suport empiric; daca ar fi fost adevarat ca aceia care lasa bilete actioneaza mai putin impulsiv decat cei care nu lasa un bilet de adio, diferenta ar fi usor de demonstrat in cadrul studiilor de autopsie psihologica, in care sunt analizate viata si caracteristicile celor decedati, inclusiv personalitatea acestora. Insa diferenta aceasta nu a fost demonstrata clar.

Viata si moartea muzicianului Kurt Cobain ilustreaza unele dintre aceste aspecte. Avea o personalitate foarte impulsiva, dar a afirma ca a murit in urma unui impuls de moment inseamna a ignora multimea de dovezi. In jurnalele sale, in cantecele sale si in conversatiile sale se gandea adesea la sinucidere. Era impulsiv, insa nu a murit impulsiv... si a lasat un bilet.

Astfel, intrebarea ramane: De ce se intampla atat de rar ca sinucigasii sa lase un bilet? Pare de neconceput pentru multi ca o persoana sa aleaga in mod voit sa isi paraseasca familia, prietenii si viata in sine fara a-si lua la revedere intr-un bilet. Desi perspectiva are sens, iar eu personal am o simpatie pentru ea, reprezinta un curs de gandire care nu poate fi urmat de cineva care se gandeste la sinucidere. Persoana respectiva are o cu totul alta stare psihica. A spune ca oamenii care se sinucid se simt singuri la momentul mortii inseamna doar a incepe sa aproximezi adevarul, cam cum ai spune ca oceanul este ud. Singuratatea, alienarea, izolarea, respingerea si ostracizarea reprezinta o aproximare mai buna, dar tot nu o surprind in totalitate.

De fapt, eu sunt de parere ca fenomenul este imposibil de surprins in cuvinte pe de-a-ntregul, pentru ca e atat de mult in afara experientei obisnuite, cam la fel de dificil cum este sa iti imaginezi ce ar putea fi dincolo de marginea universului.

Cateva versuri scrise de Sylvia Plath se apropie de articularea acestei stari psihice nefericite „Am terminat, in sfarsit/ Telefonul negru e taiat din radacina./ Vocile nu mai viermuiesc din el." Aceste randuri sugereaza o afectiune psihica dincolo de singuratate, sentimentul ca legaturile cu ceilalti nu numai ca lipsesc, ci sunt si anulate.








Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015