De ce sar: insemnarile unui baiat de 13 ani cu autism - Naoki Higashida

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





93 TITLURI DISPONIBILE

52 TITLURI DISPONIBILE

223 TITLURI DISPONIBILE

36 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
De ce sar: insemnarile unui baiat de 13 ani cu autism - Naoki Higashida       De ce sar: insemnarile unui baiat de 13 ani cu autism
de

Cartea -De ce sar: insemnarile unui baiat de 13 ani cu autism- este scrisa de Naoki Higashida, un baiat japonez diagnosticat cu autism. Volumul ii introduce pe cititori in lumea mai putin inteleasa a comportamentelor persoanelor cu autism. Utilizand un format simplu de intrebari si raspunsuri, Naoki explica de ce vorbeste tare, de ce isi flutura mainile, de ce repeta aceleasi intrebari sau de ce ii place sa sara.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Frontiera
Colectia: In afara colectiilor
Pagini: 126
   
Anul aparitiei: 2014
Editia originala: 2007
Traducere din limba engleza de Bogdan Odagescu
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-93371-4-1

Naoki Higashida

Naoki Higashida s-a nascut in 1992 si a fost diagnosticat cu „tendinte autiste” in anul 1998. Ca urmare a diagnosticului, a urmat cursurile unor scoli speciale, pe care le-a absolvit in anul 2011. A publicat mai multe carti de fictiune si non-fictiune si a fost premiat pentru scrierile sale. Naoki tine conferinte despre autism si este autorul unui blog. In prezent, locuieste in Kimitsu, Japonia.



Prezentari Video

David Mitchell (scriitor cunoscut cititorilor romani datorita cartii sale „Atlasul norilor”; are doi copii, dintre care unul este diagnosticat cu autism) vorbeste in videoul de mai jos despre cum a descoperit si tradus cartea "De ce sar". El semneaza "Introducerea" cartii (puteti citi cateva fragmente din ea mai jos).





Pagini din carte

                     

                     

            



Cuprinsul cartii

Introducere la editia in limba engleza, de David Mitchell
Prefata

De ce sar
Intrebarea 1: Cum scrii toate aceste fraze?
Intrebarea 2: De ce vorbesc autistii atat de tare si de ciudat?
Intrebarea 3: De ce repeti la nesfarsit aceleasi intrebari?
Intrebarea 4: Cand esti intrebat ceva, de ce repeti ce spune celalalt?
Intrebarea 5: De ce faci lucruri care nu sunt permise, chiar si atunci cand ti se atrage atentia de un milion de ori?
Intrebarea 6: Intelegi mai usor limbajul copilaresc?
Intrebarea 7: De ce vorbesti intr-un mod atat de straniu?
Intrebarea 8: De ce iti ia atat de mult timp sa raspunzi la o intrebare?
Intrebarea 9: Ar trebui sa fim atenti la fiecare cuvant pe care il rostesti?
Intrebarea 10: De ce nu poti purta o conversatie normala?

Enigma cuvintelor lipsa
Intrebarea 11: De ce eviti contactul vizual cand vorbesti?
Intrebarea 12: Nu-ti place sa fii tinut de mana?
Intrebarea 13: Preferi sa stai singur?
Intrebarea 14: De ce ne ignori cand iti vorbim?
Intrebarea 15: De ce figura ta este atat de inexpresiva?
Intrebarea 16: E adevarat ca nu-ti place deloc sa fii atins?
Intrebarea 17: Cand faci cu mana, de ce tii palma invers, spre tine?

Linia de finis
Intrebarea 18: Cand esti foarte bine dispus, ce-ti trece prin minte?
Intrebarea 19: Cum arata amintirile tale instantanee?
Intrebarea 20: De ce faci un scandal asa de mare pentru lucruri marunte?
Intrebarea 21: De ce dureaza atat de mult sa faci ce ti se spune?
Intrebarea 22: Urasti momentele cand esti pus sa faci anumite lucruri?
Intrebarea 23: Care e, pentru tine, partea cea mai neplacuta a autismului?
Intrebarea 24: Ti-ai dori sa fii „normal”?

Pamantenii si autismanii
Intrebarea 25: De ce sari tot timpul?
Intrebarea 26: De ce desenezi litere in aer?.
Intrebarea 27: De ce isi acopera autistii urechile? Nu suporta galagia din jur?
Intrebarea 28: De ce iti misti mainile si picioarele intr-un mod ciudat?
Intrebarea 29: De ce faci lucruri pe care ceilalti nu le fac? Simturile tale functioneaza altfel?
Intrebarea 30: De ce sunteti ori prea sensibili, ori prea insensibili la durere?
Intrebarea 31: De ce esti atat de mofturos la mancare?
Intrebarea 32: Cand privesti ceva, care e primul lucru pe care il observi?
Intrebarea 33: Iti este greu sa alegi hainele potrivite?
Intrebarea 34: Cum intelegi trecerea timpului?
Intrebarea 35: De ce ai un program de somn atat de haotic?

Vara fara de sfarsit
Intrebarea 36: De ce iti place sa te invarti?
Intrebarea 37: De ce iti fluturi degetele sau mainile in fata ochilor?
Intrebarea 38: De ce iti aliniezi masinutele sau alte jucarii?
Intrebarea 39: De ce iti place sa stai in apa?
Intrebarea 40: Iti plac reclamele de la televizor?
Intrebarea 41: Ce programe TV iti plac?

O poveste auzita candva
Intrebarea 42: De ce memorezi calendare si orare?
Intrebarea 43: Iti displace sa citesti si sa descalcesti fraze lungi?
Intrebarea 44: Ce parere ai despre cursele de alergari?
Intrebarea 45: De ce iti place atat de mult sa te plimbi?
Intrebarea 46: Te bucuri cand ai timp liber?
Intrebarea 47: Ce le place autistilor cu adevarat sa faca? Da-ne un exemplu!

Marea statuie a lui Buda
Intrebarea 48: De ce fugi tot timpul?
Intrebarea 49: De ce te ratacesti atat de des?
Intrebarea 50: De ce fugi de acasa?
Intrebarea 51: De ce repeti la nesfarsit anumite actiuni?
Intrebarea 52: De ce nu faci ce trebuie, chiar si-atunci cand ti se repeta de un milion de ori?
Intrebarea 53: De ce te obsedeaza anumite lucruri?

Porumbita alba si cioroiul catranit
Intrebarea 54: De ce ai nevoie de incurajari si semnale?
Intrebarea 55: De ce nu poti niciodata sa stai locului?
Intrebarea 56: Ai nevoie de orare vizuale?
Intrebarea 57: De ce ai atacuri de panica si crize nervoase?
Intrebarea 58: Ce crezi despre autism la modul general?

Cuvant explicativ
Sunt chiar aici
Cuvant final




Fragmente din carte

Introducere la editia in limba engleza, de David Mitchell

"Autorul de doar 13 ani al acestei carti va invita sa va imaginati cum ar arata viata dumneavoastra de zi cu zi daca nu ati putea vorbi. Nu numai ca nu ati reusi sa purtati conversatii banale cu prietenii, dar ati fi incapabili sa explicati ca va e foame, sunteti obositi sau va doare ceva. Haideti sa ducem acest exercitiu de imaginatie si mai departe. Imaginati-va ca, dupa ce v-ati pierdut abilitatile comunicative, filtrul responsabil cu ordonarea gandurilor dumneavoastra dispare pur si simplu, fara nici un avertisment. Se poate sa nici nu fi fost constienti ca acest filtru a fost vreodata acolo. Odata disparut insa, va dati seama ca a plecat cel care, ordonand ani de zile gandurile dumneavoastra, a permis mintii sa functioneze. Un torent puternic si eterogen de idei, amintiri, impulsuri si ganduri se pravaleste fara oprire, inundandu-va. Filtrul era cel care controla curgerea, deviind marea majoritate a acestor elemente si inaintand constientului dumneavoastra, spre procesare, abia un mic procent. Acum insa ati ramas pe cont propriu. Cutia craniana s-a transformat intr-o camera in care douazeci de radiouri, fiecare pe alt post, se incruciseaza constant, trambitand muzici si voci greu de distins.

Aceste radiouri nu au butoane de volum sau de oprire, cutia craniana nu are usi sau ferestre si nu reusiti sa va eliberati decat atunci cand sunteti atat de epuizati, incat adormiti. Dar asta nu e totul: un alt filtru necunoscutpana acum dispare subit – cel responsabil cu ordonarea simturilor. Brusc, torentii de stimuli senzoriali veniti din exterior se revarsa si ei, nefiltrati calitativ si coplesitori cantitativ. Culori si modele inoata incrucisat, fiecare atragandu-va galagios atentia. Mirosul de balsam al puloverului e la fel de intens ca jetul unui odorizant de camera pulverizat direct in fata. Blugii altadata comozi par acum sa va zgarie asemenea unui burete de sarma. Simtul echilibrului si cel proprioceptiv sunt si ele dereglate, astfel ca parchetul se clatina ca podeaua unui vapor in mijlocul furtunii si nu reusiti sa va dati seama cu exactitate unde va sunt mainile si picioarele in raport cu restul corpului. Simtiti si constientizati placile osoase ale craniului, muschii fetei si falca: capul pare blocat intr-o casca de motociclist cu trei numere mai mica, si poate de aceea sunetul aparatului de aer conditionat e la fel de asurzitor ca o rotopercutanta, in timp ce vocea tatalui dumneavoastra, care se afla la doar cativa pasi, se aude infundat, ca din microfonul unui telefon mobil aflat intr-un tren care traverseaza tunel dupa tunel. Nu mai reusiti sa intelegeti propria limba materna (sau orice alta limba): de acum incolo, toate limbile acestei planete va sunt straine. Ati pierdut si orientarea temporala, fara sa mai puteti distinge intre un minut si o ora, de parca v-ati fi blocat intr-un poem despre eternitate compus de Emily Dickinson sau intr-un film SF care sparge barierele timpului. Poeziile si filmele au totusi un final, insa dumneavoastra va aflati intr-o realitate perpetua. Autismul este o afectiune pe viata. Dar chiar cuvantul „autism” are acum, pentru dumneavoastra, la fel de mult sens ca 自閉症, αυτισμός sau स्वलीनता.

Va multumesc ca ati rezistat pana la final. Totusi, adevaratul final, pentru multi dintre noi, presupune sedarea si internarea intr-o institutie psihiatrica. Despre ce ar urma e mai bine sa nu speculam. Pentru cei nascuti sub spectrul autismului, aceasta realitate needitata, nefiltrata si ingrozitor de terifianta inseamna „acasa”. Oamenii cu autism isi petrec toata viata invatand cum sa simuleze manual aceste functii – „filtrele” – pe care genetica ni le-a oferit noua, celorlalti, din oficiu. Este un efort intelectual si emotional herculean, sisific si titanic, iar daca oamenii cu autism supusi acestor munci nu sunt eroi, atunci chiar nu stiu ce este acela eroism, fara a mai lua in calcul faptul ca nu au de ales. A fi constient nu este, in acest caz, un dat natural, ci mai degraba o auto-constructie migaloasa, caramida cu caramida, ce necesita eforturi constante de intretinere. In plus, de parca ceea ce li se cere nu ar fi suficient de dificil, oamenii cu autism trebuie sa supravietuiasca intr-o lume in care „nevoile speciale” sunt un eufemism jucaus pentru „retardat”, unde o criza nervoasa sau un atac de panica sunt privite ca toane, unde cei care beneficiaza de ajutoare financiare pentru handicap sunt suspectati de parazitism social si unde politica internationala a Marii Britanii poate fi descrisa de un ministru francez ca fiind „autista”. (M. Lellouche si-a cerut apoi scuze, explicand ca n-ar fi visat niciodata ca acest adjectiv ar putea jigni pe cineva. Sunt sigur ca a fost sincer.) Autismul nu este floare la ureche nici pentru parinti sau asistenti, iar cresterea unui copil cu autism nu este pentru cei slabi de inima – de fapt, inimile slabe sunt condamnate sa-si revina odata cu primele indoieli care nu-ti dau pace ca ceva-nu-e-in-regula cu copilul tau de 1 an si 4 luni. Cand vine Ziua Diagnosticului, un psiholog iti inmaneaza verdictul ambalat intr-un truism suprasaturat: copilul dumneavoastra este exact acelasi, nu s-a schimbat nimic odata cu aceasta stire, decisiva pentru toti cei implicati. Apoi, ca parinte, urmeaza sa treci prin supliciul reactiilor celorlalti: „Ce pacat!”; „Cum adica, o sa fie ca Dustin Hoffman din filmul Rain Man?“, „Doar nu crezi ,diagnosticul’ asta!” si, desigur, preferata mea: „Da, normal, i-am spus eu medicului de familie unde sa-si bage vaccinurile ROR”. Primele contacte cu agentiile de stat din domeniu vor pune cruce ultimei urme de sensibilitate, cadorisindu-va, in schimb, cu un strat cicatrizat de cinism mai gros ca pielea de rinocer. Exista oameni talentati si priceputi in organizatiile care sprijina copiii cu autism, insa, cu deprimanta regularitate, politicile guvernamentale par sa se ocupe mai degraba cu solutii de moment si cu varatul mizeriei sub pres, nicidecum sa realizeze care este potentialul copiilor cu nevoi speciale si sa ii ajute in incercarea lor, pe termen lung, de a deveni membri activi ai societatii. Micul premiu de consolare este acum faptul ca teoria medicala nu mai da vina pe mamele-frigider pentru afectiunile din spectrul autist, cum se intampla cu nu foarte mult timp in urma (tatii-frigider nu au putut fi contactati pentru declaratii). De asemenea, este de apreciat si faptul ca nu traim intr-o societate in care oamenii cu autism sunt considerati diavoli sau vrajitoare, fiind tratati ca atare."






Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015