Editura: Philobia
Colectia: Psihogenealogia
Pagini: 232
| |
Anul aparitiei: 2022
Editia originala: 2021
Traducere din limba franceza de Cristina Livia Vasilescu
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-606-9707-47-0
|
Descrierea editorului
Nu exista fatalitate decat daca noi insine credem in ea si o acceptam pasiv. Nimic nu e implacabil si totul este posibil. Lucreaza cu tine! Altminteri, trauma nerezolvata are putere de destin.
Suntem legati de nenumarati stramosi despre care nu stim aproape nimic, printr-o incredibila loialitate. Purtam in noi memoria unor fapte pe care nu le cunoastem, dar pe care le-am incorporat si integrat, mai ales daca suferinta legata de un anumit eveniment a fost reprimata.
Familia are o memorie, ca si cum ar fi o singura entitate, mai presus de fiecare dintre membrii ei din prezent, din trecut sau chiar din viitor, influentand comportamentul descendentilor, adesea chiar si sanatatea, prin bolile care ii afecteaza.
Corpul nostru pastreaza uneori atat de profund amprenta ranilor emotionale incat ele pot codifica astfel anumite fragilitati fizice si psihice transmisibile. Ceea ce a dobandit o generatie devine ceva innascut pentru generatiile urmatoare. Doar ca aceste elemente innascute sunt totusi transformabile, ele putand fi reprogramate daca avem parte de grija, atentie si afectiune.
 Barbara Couvert Barbara Couvert este psiholog specializat in Gestalt terapie si in psihogenealogie, cu o experienta vasta in tratarea si studierea traumelor transmise transgenerational. |
Pagini din carte
 
Cuprinsul cartii
Introducere
Emotiile si memoria
Emotiile
De la stimuli la emotii
Memoria: inscriptie corporala, inscriptie psihica
Restructurarea amintirilor
Reactivarea amintirilor
Emotii si memorie in cazul socului emotional, al stresului si al traumei
Stres repetat sau durabil
Trauma si traumatism
Nevroza, nevroza de destin, scenariu de viata
Somatizarea
Trup si suflet
„Datele aniversare“
Actul psihosomatic
Simbolismul bolilor
Dominanta valorilor
Memoria corporala
Undele cerebrale
Axa hipotalamus-hipofiza-suprarenale (axa HHS)
Memoria tisulara
O ereditate reprogramabila: descoperirile epigeneticii
Familia, o intreaga lume
Alianta si generatiile
Familia, un sistem?
Registrul meritelor si al datoriilor
Loialitatea
Habitusul
Comunicarea in cadrul familiei
Cand apare copilul
Prenumele, suporturi de memorie, de visuri si de proiecte
Sindromul savantului
Gardienii cimitirului
Copiii de inlocuire
Copiii de substitutie
Repetarile familiale
Sindromul de aniversare
Violentele sexuale
O crima aparte: „fiicele-mame“
Transmiterea traumelor incepe inainte de nastere
Inconstiente individuale sau co-inconstient familial?
Mostenirea traumelor care au avut loc inainte de momentul conceptiei
Genetica si epigenetica
Amprenta genomica parentala
Rolul tatilor in transmiterea traumei
O ereditate reprogramabila
Transmiterea in utero
Foametea care a cuprins Olanda in anul 1944
Copiii „furtunii de gheata“
Genocidul populatiei Tutsi
„Transparenta psihica“
Transmiterea prin exemplele din viata de zi cu zi
Medii daunatoare
Postmemoria sau amintirile bantuite
Pe aceeasi lungime de unda: sincronizarea activitatii cerebrale
O hipercomunicare in situatiile de stres intens sau continuu
Somatizari transgenerationale
Secretul de familie
„Telescoparea“ generatiilor
Neuronii-oglinda
Reparatia si rezilienta
Rezilienta
Un mediu imbunatatit
O psihoterapie?
Rezilienta in familie
Concluzii
Lista genogramelor
Referinte bibliografice
Multumiri
Fragmente din carte
Emotiile si memoria
Suntem, in mod cert, fiinte rationale! Dar cum am fi oare daca ne-ar lipsi emotiile si memoria? Un corp vid? Un software? Emotiile si memoria care, impreuna cu discernamantul, alcatuiesc mentalul nostru, se bazeaza pe mecanisme complexe si sunt rezultatul unor experiente corporale. Produse de insasi structura fiziologiei noastre, ele sunt interpretate si corectate de modul senzitiv si mental in care intelegem noi lumea. Corpul si mintea sunt legate de o maniera indestructibila.
Felul in care emotiile si memoria interactioneaza in cazul fiecaruia dintre noi reprezinta fundamentul echilibrului nostru. In mod normal, o emotie se domoleste treptat: pastram din ea o urma memoriala, dar corpul nostru isi regaseste echilibrul fiziologic. In cazul unui stres prelungit sau al unei traume, revenirea la acest echilibru este imposibila. Amintirea ramane prezenta in permanenta, ca un disc zgariat, sau, dimpotriva, dispare, reaparand insa ulterior de o maniera aparent aleatorie.
Aceste alterari ale memoriei, legate de anumite dificultati psihologice, sunt creuzetul transmiterii transgenerationale si de aceea este necesar sa le exploram.
Emotiile
De la admiratie la tristete, trecand prin descurajare sau fervoare, lista emotiilor este una lunga. Desfasurand o munca de pionierat in domeniul cercetarii emotiilor si expresiilor faciale corespunzatoare acestora, psihologul american Paul Ekman a enumerat sase expresii de baza, considerate astfel pentru ca ele ar fi universale si recunoscute de toti indivizii, oricat de diferiti ar fi ei: bucuria, tristetea, furia, dezgustul, teama si surpriza. Toate celelalte stari ar fi compuse pornind de la aceste sase emotii de baza.
Spre deosebire de sentimente, care, prin definitie, sunt durabile si nu au nevoie sa fie activate de prezenta obiectului lor, emotiile sunt efemere. Ele sunt declansate de un stimul, se manifesta si sfarsesc prin a se estompa, lasand loc linistii sau unei noi emotii… Tulburarile corporale provocate de ele – tremuraturi, accelerarea ritmului cardiac, transpiratie abundenta etc. – se atenueaza la randul lor si apoi dispar. Cel putin acesta este procesul care are loc in mod normal.
De la stimuli la emotii
Intr-un mediu obisnuit, sigur, indiferent daca suntem in repaus sau in actiune, corpul nostru functioneaza fara ca noi sa fim constienti de asta: respiram, digeram, mergem, vorbim, gandim si iubim fara sa ne dam seama de extraordinara complexitate a organismului nostru, care face posibile toate aceste lucruri. Perceptiile, influxurile nervoase, hrana, aerul si hormonii comunica si se organizeaza fara stirea noastra astfel incat sa traim in comuniune cu mediul. Corpul nostru este o entitate vie, organizata atat pentru propria supravietuire, cat si pentru aceea a speciei umane.
Viata noastra este alcatuita din schimburi permanente si indispensabile, cu apa, cu aerul, cu hrana si cu celelalte elemente. Mediul se poate dovedi insa periculos: aerul si apa pot fi poluate, iar ceilalti ne pot fi inamici. Asadar, trebuie sa il evaluam in permanenta, sa stim ce e bun sau rau sau periculos pentru noi; si facem acest lucru fara sa stim ca-l facem.
Pornind de la considerentul de mai sus, creierul nostru se bazeaza pe cele cinci simturi (vazul, mirosul, auzul, pipaitul si gustul) si pe organele corespunzatoare. Acesti mici senzori, aflati intr-o permanenta stare de alerta, sunt cele dintai relee ale extraordinarului traseu care, in cateva miimi de secunda, va transforma perceptiile in emotii si idei. Caci in acest interval infinitezimal de timp, sistemul nervos central (creierul si maduva spinarii), sistemul nervos periferic (nervii motori, care actioneaza asupra muschilor), sistemul nervos autonom si sistemul hormonal se mobilizeaza si comunica intre ele pentru a ajuta corpul sa se adapteze situatiei in care se afla.
Informatiile primite prin intermediul simturilor sunt transmise sub forma de impulsuri nervoase, de catre nervii senzitivi, la sistemul nervos central, unde sunt reprocesate si transformate in actiuni (elan, fuga, reactie reflexa etc.), cu ajutorul nervilor motori.
In acelasi timp, sistemul nervos autonom da ordine acelor functii interne asupra carora nu putem actiona in mod voluntar (cu exceptia respiratiei): digestia, dilatarea bronhiilor sau activitatea cardiaca. Sistemul nervos autonom are doua componente: sistemul ortosimpatic si sistemul parasimpatic. Primul, actionat de aparitia stimulilor, mareste activitatea cardiaca si dilata bronhiile, amplificandu-ne capacitatile senzoriale si suspendand activitatea sistemului digestiv. Al doilea intervine atunci cand situatia care a generat emotia dispare, ajutand organismul sa functioneze din nou normal si trecandu-l in repaus.
In paralel cu actiunea sistemului nervos, hipotalamusul (structura a sistemului nervos central), actioneaza ca un releu de informatii intre sistemul nervos autonom si sistemul endocrin. El pune in miscare sistemul hormonal, prin intermediul hipofizei: glandele endocrine produc hormoni – mici mesageri transportati de sange, care transmit hipotalamusului informatii despre starea corpului si ne regleaza metabolismul prin retroactiune. Hormonii intervin atat in procesul de crestere, cat si in acela al somnului si al reproducerii. Unii dintre ei au un rol esential in ceea ce priveste reactia noastra la diferitele situatii cu care ne confruntam. Sa luam exemplul adrenalinei, numita si „hormonul stresului“, care ne pregateste de lupta sau, dimpotriva, de fuga, accelerand ritmul cardiac, crescand tensiunea arteriala si dilatand bronhiile, ceea ce amplifica actiunea sistemului ortosimpatic. Cortizolul si endorfinele preiau fraiele daca situatia continua.
Sistemul nervos autonom si sistemul endocrin sunt responsabile pentru asigurarea homeostazei organismului, fiind capabile sa perceapa anomaliile si sa le remedieze.
Daca toate aceste transmiteri de informatii au loc intr-un timp record, la nivelul miimilor de secunda, revenirea la starea de calm dureaza ceva mai mult: uneori, e nevoie de cateva minute pentru ca tremuraturile sa dispara sau bataile inimii sa se domoleasca…
Asadar, emotiile reprezinta o reactie corporala efemera, care reflecta o stare de bine sau, dimpotriva, de rau, in fata unor evenimente sau situatii percepute cu ajutorul simturilor, traite de corp si interpretate de creier. Evident, unele emotii sunt mai placute decat altele si preferam, fara indoiala, sa ne simtim bucurosi si nu furiosi, sa tremuram de ardoare si nu de frica.
Aceste sentimente lasa in noi urme pe care le pastram in memoria noastra. Ele ne imbogatesc experienta in ceea ce priveste relatia cu mediul inconjurator. Mentalul ne influenteaza si modul in care percepem acest mediu – si asa se face ca unii vad in permanenta „viata in roz“, in timp ce altii vad „totul in negru“. De aceea, budismul, de exemplu, face trimitere si la un al saselea simt: constiinta mentala. Ea este cea care, dincolo de reactiile fiziologice, ne ajuta sa intelegem anumite situatii, interpretandu-le in raport cu ceea ce cunoastem deja si adaugand informatiile respective in catalogul nostru de experiente. De asemenea, constiinta mentala are capacitatea de a sesiza anumite obiecte foarte particulare, mai exact obiectele abstracte.
Un obiect abstract, asa cum ne sugereaza denumirea lui, este un obiect care nu exista in realitatea fizica: este vorba despre idei, despre ganduri ca atare sau despre ceea ce are nevoie de gandire pentru a exista. De exemplu, cei care nu cunosc regulile unui meci de fotbal nu inteleg cum se desfasoara jocul: vad niste oameni care alearga dupa o minge sau care se opresc in fata ei, fara sa gaseasca un sens in asta, ceea ce inseamna ca, pentru ei, partida nu exista. Ea are sens doar pentru cei care ii cunosc regulile – si tocmai aceste reguli, deci aceste obiecte abstracte, sunt cele care definesc un meci de fotbal. Am putea spune ca simpla cunoastere a regulilor face parte din organele de simt ale suporterului, in masura in care ea organizeaza lumea inteleasa de el.
Printre obiectele abstracte pe care constiinta noastra mentala le inregistreaza, fara ca noi sa ne dam seama, se numara si cifrele si datele. Aceasta particularitate are o mare importanta in transmiterea transgenerationala, asupra careia vom reveni.
|
