Editura: ASCR
Colectia: Psihologul expert
Pagini: 238
| |
Anul aparitiei: 2011
Editia originala: 2011
Editia originala aparuta in limba romana
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 165 mm x 240 mm
ISBN: 978-606-8244-15-0
|
Descrierea editorului
In cartea „Procesul decizional managerial in sfera educationala”, de Ionel Papuc, Monica Albu si Nicolae Jurcau, este prezentat un model de selectie a managerilor de nivel intermediar din organizatiile universitare, care tine cont atat de unele dimensiuni de personalitate, cat si de modul de luare a deciziilor. Noutatea modelului este data de faptul ca foloseste instrumente psihologice cu larga aplicabilitate care nu au mai fost utilizate in domeniul educational - Fisa de evaluare a calitatilor manageriale, CPI, ACL si LBDQ-XII.
Cartea se adreseaza tuturor celor care sunt interesati de problema deciziei, in general, si a actului decizional la manageri, in particular, precum si persoanelor preocupate de selectia profesionala a managerilor - psihologi, specialisti in managementul resurselor umane, studenti.
 Ionel Papuc Prof. univ. dr. Ionel Papuc este profesor de Psihologie Educationala la Departamentul pentru Pregatirea Personalului Didactic de la Universitatea de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Cluj-Napoca. Este doctor in psihologie, cu diploma obtinuta la Universitatea Babes-Bolyai. Domeniile sale de interes sunt psihologia educatiei, psihologia cognitiva si psihologia organizationala. |
 Monica Albu Monica Albu este absolventa a Facultatii de Matematica din cadrul Universitatii Babes-Bolyai, iar in 1999 a obtinut, la Facultatea de Psihologie a aceleiasi universitati, diploma de doctor in psihologie, cu specializarea „Construirea testelor psihologice”. Este cercetator stiintific si matematician principal la Institutul de Istorie „George Baritiu”, Departamentul de Cercetari Socio-Umane, din Cluj-Napoca. |
 Nicolae Jurcau Prof. univ. dr. Nicolae Jurcau (1940–2011) a absolvit Universitatea Babes-Bolyai, obtinand in 1965 licenta în Filosofie, specializarea Psihologie. In anul 1974 obtine titlul de doctor în psihologie cu o teza coordonata de acad. Alexandru Rosca, intitulata „Diagnosticarea si formarea aptitudinilor pentru profesiuni din industria textila”.
Intre anii 1976 si 1983 a lucrat ca lector universitar la Institutul Central pentru Perfectionarea Personalului Didactic – Filiala Cluj – si la Institutul Politehnic din acelasi oras. In 1983 a obtinut titlul de conferentiar, iar in 1990 pe cel de profesor universitar la Universitatea Tehnica din Cluj-Napoca. Paralel cu activitatea didactica si cea de cercetare, a detinut si o serie de functii, de pilda a fost seful Catedrei de Stiinte Socio-Umane (1989–1997), iar din 1997 a ocupat pozitia de director al Departamentului pentru Pregatirea Personalului Didactic, din UTCCJ.
A avut trei domenii principale de interes: psihologia organizationala, industriala si educationala. Fiind un excelent cadru didactic, preocuparile sale s-au îndreptat in ultimii ani din viata mai mult inspre domeniul Psihologiei Educationale si al Pedagogiei, impartasind atat mai tinerilor sai colaboratori, cat si studentilor din experienta acumulata. |
Pagini din carte
 
Cuprinsul cartii
Rezumat in limba engleza
Introducere
1 Managementul economic
Termenul de management
Evolutia termenului de management
Procesul de management
Tipuri de management
Managerul si competenta manageriala
Competentele managerului
Pozitia si calitatile managerului in organizatie
2 Managementul educational
Managementul educational, intre empirismul educational si revolutia educationala
Rolul profesorului-manager
Personalitatea managerului si actul decizional
3 Procesul decizional
Istoricul teoriei deciziei
Structura functionala a actului voluntar
Decizia, ca proces
4 Rolul deciziei in management
Etapele procesului decizional managerial
Analiza deciziilor
Eficienta actului decizional managerial
Erori aparute in procesul decizional
Tehnici de imbunatatire a calitatii actului decizional
5 Model de selectie a managerilor de nivel intermediar in organizatiile universitare
Obiectivele modelului de selectie
Metoda de lucru. Participantii si designul cercetarii
Rezultate si discutii
Analiza criteriului de eficienta manageriala
Analiza predictorilor
Analiza scalelor din CPI
Analiza itemilor din ACL
Analiza scalelor din LBDQ-XII
6 Metode utilizate in luarea deciziilor
Metode monocriteriale de analiza a deciziilor
Metode elementare
Metode bazate pe valoarea medie asteptata
Metode multicriteriale de analiza a deciziilor
Teoria multicriteriala a utilitatilor
Procesul ierarhiei analitice (AHP)
Metoda ELECTRE
7 Discutii asupra modelului de lucru
Bibliografie
Fragmente din carte
Managementul educational, intre empirismul educational si revolutia educationala
Printre primele idei despre conducere, ca domeniu distinct al oricarei activitati constiente a omului, s-au cristalizat inca din Antichitate. Abia la inceputul secolului XX, termenul de conducere incepe sa fie inlocuit cu acela de management.
In sfera educationala, prima carte despre conducere este cartea lui Xwenofon, intitulata „Kiropaidaia” (Mihuleac, 1994). Conducerea, in viziunea lui Xenofon, are la baza imitatia anterioara, bunul simt si experienta personala. Adresandu-se urmasilor, Xenofon afirma: invatati de la predecesori, caci aceasta este cea mai buna invatatura. Pascal completeaza aceasta idee considerand ca tot sirul de oameni in cursul atator secole trebuie considerat ca un acelasi om care subzista mereu si care invata continuu.
Remarcam in aceste definitii ca, in procesul devenirii omului ca om, un rol major ii revine educatiei. In „Dictionarul enciclopedic roman” (1964), educatia reprezinta, ansamblul masurilor aplicate in mod constient si sistematic in vederea formarii omului, a dezvoltarii insusirilor sale intelectuale, morale si fizice in conformitate cu un anumit scop. In sens restrans, educatia reprezinta masurile privind formarea caracterului si comportarea omului in societate.
In „Dictionarul limbii romane” (2009) educatia este definita ca influenta sistematica si constienta a dezvoltarii intelectuale, morale sau fizice a copiilor, a tineretului sau a oamenilor, a societatii.
Durkeim (1982) defineste educatia ca actiunea exercitata de catre generatiile anterioare asupra celor care nu sunt inca mature pentru viata sociala.
Educatia, ca fenomen intalnit inca de la inceputul istoriei omenirii, are ca disciplina proprie Pedagogia, definita ca stiinta educatiei. Din punct de vedere semantic, conceptul de educatie sufera unele modificari de sens, de la act de hranire si ingrijire a copilului, la instruirea si modelarea lui prin altii, pana la educatia omului adult prin sine insusi (Comanescu, 1996). Cuvantul educatie, in limba romana, este preluat din limba franceza si are la baza etimonul education.
Alti autori considera ca termenul educatie deriva din versul latin educo-are-avi-atum, care se traduce prin: a creste, a deveni, apoi a cultiva si a instrui. El se aplica atat omului, cat si animalelor. In devenirea si instructia omului, spune Plachard (2005), frecvent era folosit termenul institutio. Termenul de educatie, cu intelesul sau actual, se adreseaza exclusiv omului si numai din secolul al XVI-lea. Educatia trebuie privita ca un proces complex si continuu, care cuprinde doua laturi: heteroeducatia (educatia prin altii) si autoeducatia (educatia prin sine) (Hannann, 1973, apus Comanescu, 1996). In studiul vizand fenomenul educational, Cronbach (1969) vorbeste de existenta unei perioade prestiintifice, care tine din antichitate pana in secolul XIX.
Autori de mare prestigiu in domeniul educatiei, ca Herbart, Kant, Bain, Pestalozzi, Dieterwerg, Bernard, Locke, Rousseau, Comenius si altii, nu au facut o cercetare stiintifica riguroasa. Ei s-au baza mai mult pe observatie si experienta, fenomenul educational fiind tratat doar sub aspect filosofic si speculativ, drept urmare se poate vorbi de existenta unei conduceri empirice in domeniu. Conducerea empirica se bazeaza pe imitarea unor modele anterioare si pe experienta concreta. Rezolvarea problemelor in acest tip de conducere se face fara o analiza specifica, fara a formula ipoteze si solutii variate, fara informatii complete si fara instrumente adecvate, ea bazandu-se pe spontaneitate, pe improvizatie si neavand criterii precise de evaluare.
Desi in toata aceasta perioada de evaluare sau de management empiric educational a lipsit rigoarea experimentala, autori ca Herbart, Meuman, Lay, Kerschensteiner, Makarenko, Dewei, prin lucrarile lor, au adus in centrul atentiei „obiectul educatiei”: copilul. Ei au strans material deosebit de util pentru educatia copiilor in scoala.
Toate aceste momente de management empiric trebuie privite ca momente de varf si clarviziuni de geniu ale pedagogilor clasici care, desi au plecat de la o cercetare incompleta si empirica in domeniul educatiei, au deschis calea catre un management stiintific, care sa revolutioneze educatia celui cuprins in acest proces: copilul, in context scolar, si adultul, in context social larg.
Odata cu publicarea – de catre Skinner – a lucrarii „Stiinta invatarii si arta instruirii”, in 1954, urmata, in 1965, de „Care este cauza esecului in invatamant”, se trece la cea de-a doua mare etapa, si anume aceea a managementului stiintific si revolutionar in educatie. Prin ale sale tehnologii didactice, Skinner vede procesul de instruire asemanator in toate privintele cu cel de productie. Atat in procesul de instruire, cat si in cel de productie, se urmareste ceva precis pana la detaliu, in cadrul unor etape care trebuie gandite si ele cu anticipatie si parcurse cu rigoare (Radu si colab., 2001). Managementul educational face trecerea de la empirismul conducerii la rationalitatea si creativitatea acesteia.
Conceptul de management educational nu reprezinta o inlocuire a celui anterior de conducere, o aducere la zi a termenilor. Acest concept s-a impus ca o necesitate de abordare globala, optima si strategica a activitatii de educatie.
Termenul de conducere presupune planificare, organizarea, dirijare, comanda, control, cu accent pe activitati de executie, pe disciplina, ierarhie, ordine, rationalizare de catre conducator, pe cand cel de management pune accentul pe procese, situatii, pe activarea resurselor, participarea resurselor umane, pe rationalitatea si umanizarea deciziilor, pe motivare, pe coordonare si stimulare, pe valorificarea climatului. De aici rezulta ca managementul educational are o sfera mai larga de cuprindere, avand posibilitatea sa racoleze si alte sisteme din sfera educatiei: ideal, scopuri, obiective, conducerea scolii fiind limitata doar la nivelul acesteia ca organizatie. Managementul educational, considera Paun (1999), nu constituie un abuz terminologic, deoarece el nu este doar teorie, ci si arta, metodologie, strategie, mod de abordare, mentalitate.
Intrat in sistemul stiintelor pedagogice, managementul educational are clar conturate cateva probleme si principii: gasirea solutiilor teoretice si practice pentru asigurarea caracterului rational si creativ al activitatii instructiv-educative si depasirea empirismului, orientarea spre obtinerea succesului educational prin fixarea de obiective clare, prin motivatie, participare, utilizarea superioara a resurselor, decizii rationale, creativitate actionata si metodologica (Joita, 2000).
Prin evolutia sa, termenul de management educational reflecta definirea deplina si maturizarea noii discipline, considerata in acelasi timp arta si stiinta de a directiona activitatea proprie a profesorilor si a celor cuprinsi in actul educatiei, in vederea realizarii unor obiective propuse, de a antrena continuturi si resurse, de a mobiliza, de a coordona activitatea institutionala, de a decide si a utiliza strategii in atingerea performantelor propuse.
|
