Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei - Franz Ruppert

 

Cauta carte / autor:    
CUM CUMPAR?        CUM PLATESC?        LIVRAREA        Despre ANTICARIAT        CONTACT     

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:


Psihoterapie


Psihologie clinica


Psihologie practica


Psihologie educationala


Introducere in psihologie


Alte domenii ale psihologiei


Domenii conexe


Dictionare


Reviste si periodice


ANTICARIAT





94 TITLURI DISPONIBILE

52 TITLURI DISPONIBILE

220 TITLURI DISPONIBILE

36 TITLURI DISPONIBILE

Abonati-va la Newsletter!
Vreti sa aflati ce carti de psihologie apar? Newsletterul este trimis bilunar. Alerta este trimisa la fiecare carte noua.

E-mail: Abonare la:



      
Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei - Franz Ruppert       Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei
de

In volumul -Trauma, atasament, constelatii familiale. Psihoterapia traumei, Franz Ruppert prezinta teoria constelatiilor familiale care deschide noi cai de acces catre profunzimile sufletului uman. Simptomele ce apar dupa o trauma blocheaza evolutia si functionarea fireasca a unei persoane. In plus, suferinta ei ii afecteaza familia, prietenii si anturajul social. De aceea, intelegerea si dezvoltarea unor teorii si tehnici de lucru cu persoanele traumatizate sunt esentiale pentru psihologie, medicina si celelalte stiinte care abordeaza psihicul uman.

Pret: lei        Avem aceasta carte in stoc!



      



Editura: Trei
Colectia: Psihologie-Psihoterapie
Pagini: 380
   
Anul aparitiei: 2012
Editia originala: 2005
Traducere din limba germana de Adela Motoc
     
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 145 mm x 205 mm
ISBN: 978-973-707-568-0

Franz Ruppert

Prof. dr. Franz Ruppert este psiholog, profesor de psihologie la Katholische Stiftungsfachhochschule din Munchen, Germania si psihoterapeut. Din 1994, prof. dr. Franz Ruppert lucreaza cu constelatii familiale si organizationale in grupuri, iar din 1999 se ocupa cu formarea facilitatorilor. Prof. dr. Franz Ruppert s-a specializat in psihoterapia tulburarilor psihice grave, a depresiei, precum si a tulburarilor de personalitate borderline.



Prezentari Video

Videoul de mai jos contine un interviu cu Franz Ruppert despre problematica traumei si a abordarii ei terapeutice:





Pagini din carte

                     

                     

                     

      



Cuprinsul cartii

Cuvant inainte
Prefata

Capitolul 1. Tulburarea de panica, depresii, tulburari de personalitate, schizofrenii
1.1. Enigmaticele manifestari ale tulburarilor sufletesti
1.2. Teorii insuficiente si tratamente fara succes

Capitolul 2. Ipoteze fundamentale ale unei traumatologii psihice sistemice multigenerationale

Capitolul 3. Atasamentul sufletesc
3.1. Relatiile de atasament ca baza a existentei umane
3.2. Tipuri esentiale de relatii de atasament

Capitolul 4. Trauma psihica
4.1. Date fundamentale
4.2. Transmiterea experientelor traumatice peste generatii

Capitolul 5. Traumele existentiale si urmarile lor
5.1. A fugi sau a rezista
5.2. Traumele existentiale si efectele lor in generatiile urmatoare

Capitolul 6. Traumele de pierdere si urmarile lor
6.1. Pastrarea sentimentelor sau abandonarea trecutului
6.2. Traumele de pierdere si efectele lor in generatiile urmatoare

Capitolul 7. Traumele de atasament
7.1. Dragoste dezamagita, furie neputincioasa sau indrazneala de a avea din nou incredere
7.2. Repercusiunile traumelor de atasament asupra generatiilor urmatoare

Capitolul 8. Traumele de sistem de atasament
8.1. Tainuire sau dezvaluire
8.2. Efectele traumelor de sistem de atasament in generatiile urmatoare
8.3. Traume multiple si secventiale

Capitolul 9. Metoda constelatiilor sistemice
9.1. Procesul constelatiilor
9.2. Bert Hellinger si dezvoltarea constelatiilor familiale
9.3. Metoda, context situational, teorie si facilitator
9.4. Un mic studiu privitor la cercetarea eficientei

Capitolul 10. Constelatiile in terapia tulburarilor de atasament si traumatismelor
10.1. Terapia tulburarilor de atasament
10.2. Terapia traumei

Capitolul 11. Consideratii pentru viitor

Bibliografie




Fragmente din carte

Fragment din Capitolul 9. Metoda constelatiilor sistemice

Pentru mine metoda constelatiilor a devenit una dintre cele mai importante surse de intelegere a structurilor psihice si tiparelor psihice. In ochii mei ea uneste in chip unic posibilitatile de diagnosticare a problemelor cu punctele de abordare pentru interventii terapeutice eficiente. Nicio discutie si niciun chestionar nu poate scoate la lumina o asemenea abundenta de informatii cu privire la structura sufleteasca extrem de complexa a unui om, asa cum ofera constelatia. Eu nu cunosc alta metoda care sa poate sesiza si puncta atat de rapid esentialul unui conflict sufletesc.

In cele ce urmeaza voi descrie mai intai ce inteleg eu prin metoda constelatiei si cum o practic in prezent. Dupa aceea, voi incerca sa inserez aceasta metoda in contextul dezvoltarii ei istorice si actualei ei extinderi. Am convingerea ca modul si momentul aplicarii unei metode rezulta intotdeauna dintr-o reprezentare teoretica a ceea ce permite aceasta metoda sa se inteleaga si ce efect are ea. De aceea, imi expun in mod constient parerile referitoare la metoda constelatiei in continuarea prezentarii contextului teoretic in care o plasez eu. Mi se pare absurd sa initiez o dezbatere a metodei constelatiei fara a numi cadrul de referinta teoretic in care se desfasoara activitatea terapeutica si de consiliere. Numai in felul acesta se poate intelege faptul ca, pe baza unei anumite comunitati metodice, exista tipuri de constelatie fundamental diferite si, in parte, absolut contrarii.

9.1 Procesul constelatiilor

Contextul situatiei

Constelatiile sistemice ca metoda, au loc, de regula intr-un grup in care, de cele mai multe ori, oamenii nu se cunosc intre ei si care pot sa nu-l cunoasca nici pe terapeut. Eu lucrez, de regula, cu grupuri intre 5 si 40 de persoane. Grupurile mai mici sunt grupe de formare continua si supervizare, care se intalnesc pentru cateva ore. Grupurile mai mari se intalnesc intre doua si trei zile pentru un seminar intensiv. Eu stabilesc prin discutii preliminare si comunicari prealabile cine poate face o constelatie la un seminar. Cu pacientii pe care ii tratez in terapie individuala se pregateste posibilitatea constelatiei in grup. In legatura cu participantii pe care inca nu-i cunosc, discut mai intai situatia lor la telefon si fac sa-mi parvina, eventual, si informatii scrise despre situatia lor. Grupurile mai mari se compun de obicei din:

• participantii la grupul meu de formare continua,
• participantii prevazuti pentru constelatia proprie,
• persoane care asista pentru a ma cunoaste pe mine, a cunoaste maniera mea de lucru si metoda constelatiei,
• terapeuti, care-si insotesc unul dintre pacienti, care isi face propria constelatie
• si, in sfarsit, oameni care sunt atat de incantati de constelatii, incat vor sa repete mereu experientele de a fi reprezentanti, pentru a invata ei insisi din ele.

In partea introductiva explic sensul intalnirii de grup si convin asupra unui contract cu participantii. Indic drept conditii de baza importante:

• participarea liber-consimtita,
• raspunderea proprie pentru solicitarea, la nevoie, dupa seminar, a unui nou ajutor terapeutic,
• preluarea liber-consimtita a rolurilor de reprezentanti,
• raspunderea proprie in preluarea unui rol de reprezentant,
• renuntarea la folosirea violentei in rolurile de reprezentanti,
• obligatia de a comunica daca cineva paraseste seminarul mai devreme,
• discretia asupra aspectelor personale comunicate de participanti in seminar.

Cei prezenti confirma acest contract prin semnatura lor pe o lista de participanti. Dupa aceea, demareaza runda de inceput, in care toti participantii se prezinta si spun de ce sunt aici si ce si-ar dori sa obtina.

Solicitarea

Dupa o runda de introducere, prima constelatie poate sa inceapa. Intreb participantii cine vrea sa-si faca o constelatie pe problematica sa. In cele ce urmeaza, folosesc notiunea de „pacient" pentru ca, de regula, in activitatea mea este vorba de grupuri psihoterapeutice. In contextul consilierii si supervizarii se poate vorbi si de „clienti".

Doar atunci cand un client si-a exprimat hotararea de a schimba ceva la propria persoana pot lucra cu el. Acest principiu este adevarat in opinia mea pentru orice forma de psiboterapie. Trebuie sa plecam de la premisa ca toti oscilam intr-o anumita masura intre dorinta de a schimba ceva in viata noastra si teama de a pierde mecanismele pe care le-am folosit intotdeauna de a evita si controla emotiile dureroase si jenante. Presiunea suferintei creste hotararea noastra de schimbare, dar, in acelasi timp, creste si teama noastra de a pierde controlul asupra vietii noastre. Daca terapeutul nu vede sau nu poate tolera acesta ambivalenta va face una dintre urmatoarele doua greseli:

1. Terapeutul decide in locul pacientului care este problematica si care ar trebui sa fie rezultatul. Prin asta, terapeutul se pozitioneaza superior clientului si isi asuma responsabilitatea deciziei in fata ambivalentei clientului daca sa schimbe ceva la el insusi sau nu.

2. Terapeutul respinge pacientul, pentru ca nu are un scop clar al terapiei si nu lucreaza cu el. Si in acest fel, terapeutul se situeaza deasupra pacientului si ii usureaza munca de decizie. Dar in felul acesta, el nu valorizeaza pasul pe care pacientul deja l-a facut fiind aici-si-acum in grup si mergand la terapeut.

Ambele moduri de a proceda, cel excesiv de grijuliu, ca si cel autoritar, stau in calea pacientului in incercarea de a-si asuma raspunderea pentru viata sa. Terapeutul excesiv de grijuliu va fi prins in incurcaturile sistemice ale clientului pentru ca vrea sa obtina ceva pentru care pacientul inca nu este pregatit si de care nu este capabil in momentul respectiv. Terapeutul autoritar se apara printr-o respingere brutala de o asemenea implicatie. Prin atitudinea sa lipsita de empatie, el reprezinta fara sa stie, dar cu mare probabilitate, pe cineva din sistemul relational al pacientului. Si in acest mod si el se implica in sistemul relational al acestuia.

Este de aceea de preferat ca terapeutul si clientul sa se lamureasca impreuna ce este posibil si ce nu la momentul respectiv. Potrivit experientei mele, solicitarea pacientului marcheaza cadrul procesului de schimbare pentru care el este pregatit in momentul respectiv. De aceea, unele solicitari sunt mai slabe, iar altele mai radicale, in functie de faptul daca cineva este pregatit pentru un pas mai mare in schimbare, sau, mai degraba, pentru unul mai mic. Pentru client, la stadiul respectiv, pasul pe care il va face va parea intotdeauna mare. Prin intrebarile mele eu sondez cat de departe vrea, eventual, sa mearga pacientul. Chiar si pasii mici pot fi foarte valorosi, atunci cand stimuleaza responsabilitatea de sine. A pune pacientul intr-o situatie pentru care resursele sale momentane nu sunt suficiente ar fi, pe de o parte, un efort iresponsabil, pe de alta, unul inutil.

Am putut sa inteleg ca si atunci cand constelatia este in curs, pacientul mai poate fi intrebat unde se afla acum si cat de departe ar vrea sa mearga. Se pare ca si in timpul constelatiei clientul duce o lupta interioara intre a se ocupa de cercetarea dureroasa a vietii sale sufletesti si a ceda dorintei de a evita aceasta durere. Cu cat clivajele interioare ale unui pacient sunt mai mari, cu atit mai mult trebuie sa se ia in calcul aceste oscilatii intr-o parte si alta.

In unele solicitari se recomanda si prudenta. Uneori, de pilda, parintii ar vrea sa faca o constelatie pentru a-si ajuta copiii. Aceasta este, in fond, o solicitare care merita toata atentia. Dar daca mama sau tatal nu sunt totusi pregatiti sa se confrunte cu propriile lor rani sufletesti, constelatia nu poate aduce un rezultat bun. N-ar face decat sa arate cu toata claritatea complicatiile in care sunt prinsi mama, tatal si copilul in familie, fara ca, in schimb, sa se gaseasca o solutie in constelatie. De aceea nu prea este recomandabil sa se lucreze cu astfel de solicitari.

Cea mai buna terapie pentru copiii mai mici este evident terapia parintilor (Dykstra, 2002, 2004). Pentru ca un copil sa se simta mai bine, parintii trebuie sa fie pregatiti cu problematicile lor, nu copilul. Acest fapt este demonstrat de experienta rep zentantilor copiilor din constelatii (Studiul de caz 50).

STUDIU DE CAZ 50: EXPERIENTELE REPREZENTANTILOR

Bernhard scrie despre experientele sale ca reprezentant: „Eu am avut mult de castigat din constelatiile mele familiale si m-am ocupat apoi mult de mine insumi. Unul dintre lucrurile pe care le-am inteles a fost sa vad ce se intampla cu mine atunci cand am sentimentul ca totul depinde de mine in rezolvarea unei dinamici dificile din familia mea: sunt suprasolicitat, tras in toate partile. Un alt lucru a fost sa vad si sa inteleg dinamicile abuzului. Odata am fost intr-o constelatie fiul unei femei care cauta ajutor pentru acesta si pentru psihoza acestuia. A reiesit absolut clar ca ea era cauza. Cu alte cuvinte, cand ea se confrunta cu propriile sale problematici si le arata fiului, se poate ca acesta sa se simta mai bine. Aceasta a fost unica mea solicitare in acest rol. Asa s-a si intamplat apoi in realitate".

Procesul constelatiei

Atunci cand solicitarea unui pacient imi devine suficient de clara si mi se pare indicata pentru o constelatie, intreb participantul despre evenimentele esentiale din sistemul sau familial, care, potrivit experientei mele, ar putea avea legatura cu o asemenea solicitare. Aceasta interogare este, pe de o parte, deschisa pentru ceea ce vine dinspre participant si, pe de alta parte, este orientata dupa teoria traumei si ipoteze. Ma intereseaza ce atasamente perturbate si ce evenimente traumatice au putut duce la problematica aceasta si simptomele pacientului. Atunci cand am sentimentul ca ceva ar putea fi relevant, ii propun pacientului persoanele sau simptomele cu care sa inceapa constelatia.

De regula, la inceput numesc doar putine persoane sau simptome. In majoritatea cazurilor, este vorba de pacientul insusi si simptomul care acum este cel mai puternic in prim-plan (de exemplu, frica sa) si parintii sai. Daca asezam la baza teoria traumei, simptomul este o parte clivata a structurii psihice si sufletesti a pacientului. Toate persoartele din constelatie sunt, dupa cum presupun, reflectari ale persoanelor reale in sufletul pacientului, respectiv reflectarea relatiilor sale de atasament cu ele.

Pacientul isi selectioneaza persoane din cercul celorlalti participanti si le pozitioneaza in spatiu intuitiv, in functie de sentimentele sale. Ceea ce poate el sa stabileasca in exterior sunt directiile in care privesc reprezentantii si distanta dintre ei. El trebuie doar sa le dea un loc in spatiu, dar niciun fel de gesturi sau atitudini corporale. De obicei, astept pana cand reprezentantii au intrat in rolurile lor si, fie se misca in spatiu, fie fac o comunicare despre cum se simt. Din exprimarile si miscarile reprezentantilor se formeaza pentru mine o prima imagine cu privire la dinamica emotionala a problemei. Retin manifestarile exterioare ale reprezentantilor care mi se par esentiale si ii propun pacientului sa aduca in constelatie si alte persoane, sentimente sau fenomene psihice. In functie de tipul problemei, eu decid pentru ce si cand sa fie reprezentate in constelatie si sentimente sau, partial, chiar structuri psihice minime. Cand imi dau seama ca unul dintre reprezentanti ajunge intr-o stare similara traumei, incerc sa sondez aceasta trauma pas cu pas, evidentiind prin reprezentanti diferitele fatete clivate ale traumei si aducandu-le astfel intr-un proces de schimbare.

Toti reprezentantii au oricand posibilitatea de a se manifesta prin comentarii sau miscari. Astfel, constelatia se dezvolta pana intr-un punct in care devine vizibil conflictul emotional de fond, care sta la baza problematicii pacientului.

De acum, constelatia incepe sa se miste in directia solutionarii pentru solicitarea facuta de pacient. Pe tot timpul constelatiei tin sub observatie pacientul si sunt atent la reactiile lui. De aici eu imu dau seama daca si in ce fel el se afla in rezonanta cu ceea ce se desfasoara sub ochii lui. El are, de asemenea, libertatea de a completa oricand informatiile privitoare la situatia sa. Din cand in cand, intr-un anumit punct al constelatiei ma interesez direct, daca ii mai vine in minte ceva esential. Deseori, energizati de ceea ce se petrece sub ochii lor, pacientii povestesc ei insisi spontan noi intamplari din viata lor sau din istoria familiei, iar reprezentantii pot sa simta daca acestea au fost informatii importante sau nu. Reprezentantii pot sa simta si daca mai lipseste ceva important si daca in ecuatie mai trebuie introduse si alte evenimente, pentru a gasi o solutie buna pentru problematica pacientului.

Invit pacientul sa se includa si el insusi in constelatie, atunci cand pare probabil ca el poate sa traiasca un proces emotional semmficativ in contactul direct cu persoanele aflate in constelatie. De regula, il rog pe reprezentantul lui sa ramana in constelatie. El imi serveste in continuare ca oglinda pentru ceea ce se petrece in sufletul pacientului, iar clientul il simte ca pe o resursa importanta pentru el.

Finalul constelatiei este atins atunci cand pacientul a facut un pas de dezvoltare interioara clar observabil, ceea ce se reflecta in comportamentele sale, in exprimarea sentimentelor sale, in atitudinea corporala si in expresia fetei. Daca a avut loc o schimbare, toti reprezentantii din constelatie si intregul grup observa acest lucru. O constelatie ajunge la un final bun atunci cand toate persoanele care reprezinta, intr-o constelatie, o persoana sau un aspect special se simt la locul potrivit si sunt multumite cu pozitia si relatia lor cu celelalte persoane, adica, atunci cand perceptiile, sentimentele si gandurile lor sunt congruente in acest moment.

Reprezentantii

Reprezentantii pot fi alesi liber de catre pacient. Cu cat grupul este mai mare, cu atat mai mare este posibilitatea de selectare. Cu atat este mai probabil ca pacientul sa aleaga pe cineva care, prin aspectul sau, prin genul de prezentare, semnalele pe care le emite inconstient si care sunt receptate inconstient de altii, denota o apropiere de persoana pe care trebuie s-o reprezinte in constelatie. Runda de inceput are o mare importanta, pentru ca in acest timp participantii isi pot face o prima impresie despre ceilalti oameni, care sunt impreuna cu ei aici, in grup. Ei pot simti inconstient cine din grup are experiente traumatice similare cu ale lor si, mai tarziu, acestia vor avea mari sanse sa fie alesi ca reprezentanti in constelatfile lor.

Multi reprezentanti spun ca banuiesc deja dinainte ca vor fi selectati pentru un anumit rol Se pare ca, inca dinaintea procesului de selectie si apoi nemijlocit in situatia de selectie, exista un flux informational intre pacienti si participantii la grup, care nu este perceput constient, dar care totusi este in mod inconstient foarte eficient.






Alte carti de acelasi autor

Simbioza si autonomie. Trauma si iubire dincolo de complicatiile simbiotice    Simbioza si autonomie. Trauma si iubire dincolo de complicatiile simbiotice

Pagini: 368 / Pret: 46.00 lei
Franz Ruppert prezinta in cartea -Simbioza si autonomie. Trauma si iubire dincolo de complicatiile simbiotice- o metoda specifica in tratarea traumei, metoda denumita – constelarea intentiei. Autorul vorbeste despre complicatiile simbiotice din interiorul familiilor, organizatiilor, popoarelor si abordeaza problematica regasirii autonomiei dupa o trauma simbiotica.



Copyright © 2008-2016 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015