Elevii-problema. Trauma si esec scolar

Elevii-problema. Trauma si esec scolar
de Regalena Melrose

Zi de zi, elevii sunt expusi la violenta si trauma - la scoala sau acasa, la joaca sau in timpul unei spitalizari. Aceste experiente pot schimba usor firea elevilor, in urma stresului posttraumatic. Numai ca, de multe ori, simptomele acestei tulburari sunt etichetate gresit, ca hiperactivitate, depresie, tulburare bipolara sau de dezvoltare.

Editura: Trei
Colectia: Psihologia pentru toti
Pagini: 400

Anul aparitiei: 2013
Editia originala: 2006
Traducere din limba engleza de Carmen Corina Gugu, Victor Popescu

Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 130 mm x 200 mm
ISBN: 978-973-707-725-7

Descrierea editorului

Zi de zi, elevii sunt expusi la violenta si trauma - la scoala sau acasa, la joaca sau in timpul unei spitalizari. Aceste experiente pot schimba usor firea elevilor, in urma stresului posttraumatic. Numai ca, de multe ori, simptomele acestei tulburari sunt etichetate gresit, ca hiperactivitate, depresie, tulburare bipolara sau de dezvoltare.

Plecand de la o bogata experienta in psihologia clinica si scolara, Regalena Melrose atrage atentia psihologilor, medicilor si profesorilor ca in spatele reactiilor neasteptate ale "elevilor-problema" se afla adesea o trauma neidentificata.

Prezentand succint ultimele cercetari din neurostiinte referitoare la modul in care trauma afecteaza creierul si comportamentul si atentionand asupra riscului unui tratament farmacologic pripit, autoarea ofera criterii clare pentru diagnosticul corect al stresului posttraumatic, relateaza o serie de cazuri relevante din propria-i experienta de clinician si ofera proceduri terapeutice specifice de "prim ajutor psihofiziologic" si de "terapie de autoreglare", usor de aplicat la clasa ori in cabinetul scolar.

"Cercetarile din ultimii ani au aratat cat se poate de limpede in ce fel trauma afecteaza creierul, influentand in cele din urma invatarea si comportamentul. Pentru niste educatori si psihologi care vor sa fie cu adevarat eficienti, trebuie sa ne punem la curent cu aceste noi descoperiri, pentru a sti in ce fel putem lucra cat mai bine cu elevii nostri dificili." - Regalena Melrose

"Felul in care istoriseste cazurile elevilor pe care i-a tratat si manifestarile violente in urma traumelor suferite aproape ca te face sa auzi strigatul de ajutor al acelor copii. Dar Melrose nu se opreste aici. Ea ofera tehnici naturale si inovatoare prin care profesorii, pediatrii si psihologii pot ajuta elevii traumatizati sa-si recapete echilibrul si controlul necesare pentru a functiona armonios in relatia cu mediul lor." - Judith A. McBride, profesor de psihologie educationala la Universitatea de Stat din California

Pagini din carte

Cuprinsul cartii

Cuprins
Prefata
Multumiri

PARTEA I. Neintelesi

1. Bariere in calea invatarii
2. Traumatizat si neinteles
3. Umplerea golurilor

PARTEA a II-a. Trauma si creierul
4. Trauma
5. Trauma si creierul

PARTEA a III-a. Instrumente pentru momentele agitate

6. Accesarea resurselor — ce pot face scolile pentru a-i ajuta eficient pe elevii traumatizati
7. Instrumentele pentru incurajarea atitudinii tolerante
8. Intelegerea si ajutarea elevilor cu tulburari emotionale
9. Terapia de autoreglare

PARTEA a IV-a. Prevenirea traumatizarii

10. Interventii in situatii de criza: o privire critica
11. In primul rand, nu vatama: acordarea de prim ajutor psihofiziologic
12. Cuvant de incheiere: implicatiile pentru viitorul educatiei

Apendice A: Diagnostice IDEA
Apendice B: Surse de informare
Bibliografie

Fragmente din carte

Fragment din capitolul 4. TRAUMA

Vindecarea traumei depinde de recunoasterea simptomelor sale. - PETER LEVINE

TRAUMA LA C0PII

Copiii sunt la fel de afectati de trauma precum adultii. Indiferent cat sunt de mici, chiar si copiii ce nu si-au insusit inca limbajul traiesc trauma si isi amintesc teroarea in fiecare celula din corpul lor. Bebelusii pot fi prea mici ca sa verbalizeze si sa proceseze cognitiv experienta traumei, dar nu sunt prea mici pentru a fi schimbati de catre aceasta.

Datorita cercetarilor stiintifice stim astazi ca trauma schimba chimia creierului si, lucru bine cunoscut, chimia creierului influenteaza comportamentul. Bazandu-se pe examinarea atenta a datelor recente, Karr-Morse si Wiley au afirmat ca "pentru copiii de orice varsta , prejudiciul pe termen lung poate avea loc din cauza unei singure traume mistuitoare sau din pricina expunerii prelungite la stresul cronic sau la frica". Trauma care are loc in timpul prunciei si al copilariei mici — deoarece acesta este stadiul fulminant al dezvoltarii creierului — poate cauza o rana care sa reverbereze dincolo de orice ne putem imagina (Karr Morse si Wiley, 1997).

Multi specialisti si parinti considera despre copii, in special despre cei din perioada preverbala, ca nu pot fi afectati de trauma in aceeasi masura ca adultii. Acceptam de obicei aceste afirmatii deoarece copiii din stadiul preverbal nu pot vorbi despre experientele lor. Ei nu au cuvinte. Ei nu isi pot comunica oroarea. Ceea ce ei pot face, totusi, este sa o exprime prin gesturi si prin comportament, iar asta este exact ceea ce educatorii vad din ce in ce mai mult in fiecare zi.

Cercetatorii au dovedit observatiile noastre. Intr-un studiu, 18 din 20 de copii mici care au trecut printr-o trauma intre nastere si varsta de doi ani si jumatate au reluat trauma in jocurile lor (Karr-Morse si Wiley, 1997). Studiile facute de Joseph LeDoux arata ca emotiile pre-cognitive timpurii continua sa iasa la iveala mai tarziu in viata, desi acea persoana e posibil sa nu aiba o amintire constienta a acelui eveniment (LeDoux, 1993, 1996).

Dr. Leigh Baker, autorul lucrarii Protecting Your Children (Protejati-va copiii), a conchis ca bebelusii au amintiri preverbale care sunt stocate in corpul lor, si care pot iesi din nou la suprafata in orice moment din dezvoltarea ulterioara, cauzand senzatii psihice inexplicabile si inconfortabile.

Simptomele pe care copiii le afiseaza dupa ce sunt traumatizati nu sunt diferite sau mai putin intense decat acelea observate la adulti. De fapt, de acum cateva decenii, de la importantul studiu al lui David LevY despre efectele posttraumatice, am aflat ca cei care trec prin operatii sau proceduri medicale invazive afiseaza ulterior simptome traumatice comparabile cu acelea manifestate de catre soldatii care se intorc din razboi. Simptomele nu sunt doar comparabile, dar si la fel de intense si de incapacitante.

DEFINIREA TRAUMEI

Pentru copii, trauma reprezinta un eveniment real sau resimpit — care este terifiant si amenintator pentru ei. Nu conteaza daca ceilalti sunt sau nu terifiati sau amenintati de acelasi eveniment. Ce conteaza este cum traieste individul acel eveniment. Dupa 25 de ani de experienta in studiul traumei, Peter Levine a scris in cartea sa Waking the Tiger: Healing Trauma, ca o reactie traumatica este valida indiferent cum apare in ochii altcuiva acel eveniment socant. De exemplu, din motive care vor fi discutate, acelasi eveniment particular poate sa nu fie traumatic pentru unii, pe cand, pentru altii, poate cauza o durere pe care chiar si cei care o sufera nu reusesc sa o inteleaga.

In scoli, termenul folosit pentru un eveniment traumatic este acela de "criza". Pentru scopurile acestei carti, termenii "criza" si "trauma" vor fi folositi in mod intersanjabil. Crizele sunt de obicei evenimente neasteptate care pot pune viata in pericol si care pot sau nu sa implice un grad de violenta. "Interventia in situatii de criza" este termenul folosit pentru a descrie raspunsul imediat al scolilor la o criza care implica pe elevi, fie in cadrul institutiei de invatamant, fie in cel al comunitatii, pentru a putea preveni traumatizarea elevilor. Interventia in situatii de criza va fi examinata capitolele 10 si 11.

A sti cum sa prevenim traumatizarea este important pentru scoli. De aceea, eforturile recente ale psihopedagogilor s-au indreptat catre dezvoltarea unor abordari mai bune in interventia in situatii de criza. Numarul crescand al elevilor care ajung la scoala deja traumatizati din cauza intamplarilor din comunitatile, cartierele si caminele lor nu poate fi totusi ignorat. Trebuie sa vedem ce pot face pedagogii pentru a-i intelege pe acesti elevi mai bine si pentru a interveni eficient. Capitolele urmatoare (4-9) ne vor ajuta sa realizam acest lucru.

Exemplele de evenimente traumatice care se intampla in fiecare zi in vietile elevilor nostri includ:

• Violenta domestica
• Abuzul emotional, fizic si sexual
• Neglijarea fizica si abandonul
• Stresul prenatal (niveluri inalte de stres in timpul sarcinii si al nasterii)
• Complicatiile la nastere
• Violul, molestarea si incestul
• Operatiile sau alte proceduri medicale si dentare invazive
• Anestezia generala
• Accidentele de masina
• Caderi, raniri sau alte accidente
• Violenta in comunitate (de exemplu: a fi martor la un act violent, a auzi despre acesta sau a trai pe pielea ta un asemenea act de agresivitate)
• A fi amenintat, atacat sau muscat de catre un animal
• Moartea subita sau pierderea unei persoane dragi (incluzand divortul parintilor)
• Dezastrele naturale (de exemplu: cutremure, incendii, tornade, inundatii)
• Bolile cronice sau grave (de exemplu, leucemia)
• Imobilizarea prelungita in ghips sau cu ajutorul atelelor
• Febra ridicata, otravire accidentala, expunerea la temperaturi extreme
• A fi pierdut (intr-un magazin, intr-un cartier strain)
• A fi aproape de inec sau de sufocare
• Intimidarile
• Actele sau vorbele rasiste, precum si prejudecatile vizandu-i pe ceilalti

Asa cum putem observa din aceasta lista, daca lucram cu scolarii, lucram si cu trauma. Experientele catalogate sunt variate. Unele sunt in mod evident traumatice, iar altele nu par atat de marcante. In functie de particularitatile zonei in care locuiesc, unii elevi sunt mai expusi la anumite acte de violenta decat altii. Nu exista dubfi, totusi, ca indiferent de statutul socio-economic, trauma este o parte din viata aproape oricarui elev.

ELEVII TRAUMATIZATI VS. ELEVII NEAFECTATI

Nu toti cei care trec printr-un eveniment traumatic devin traumatizati. Unii se descurca foarte bine in fata pericolului si merg mai departe fara vreun semn aparte care sa ateste socul prin care au trecut. Altii, chiar daca la inceput par in regula, mai tarziu dezvolta semne si simptome ca s-a schimbat ceva. Efectele posttraumatice nu sunt Intotdeauna vizibile imediat dupa incidentul care le-a cauzat.

O cazatura la o varsta timpurie si care determina un soc sau o rana poate parea initial ca nu a cauzat mari probleme. Este posibil sa treaca mai multi ani, pana cand un alt eveniment inspaimantator are loc (o procedura medicala sau debutul unei perioade stresante, precum mersul la scoala), pentru ca efectele incidentului anterior sa se arate. Potrivit lui Levine, "simptomele pot ramane latente, acumulandu-se de-a lungul anilor sau chiar de-a lungul deceniilor. Apoi, Intr-o perioada stresanta sau ca rezultat al unui alt incident, pot sa apara fara niciun avertisment" (1997, p. 45).

Pe masura ce trec saptamani, luni si chiar ani, elevii care par "in regula" imediat dupa un eveniment critic pot incepe sa aiba probleme cu dormitul, cu mancatul, cu nivelul de concentrare si/sau cu abilitatea de a se concentra si de a trai "aici-si-acum". Unii poate devin mai agitati, se supara mai usor si sunt mai greu de domolit. Pot acuza dureri de burta, de cap sau alte membrelor. Altii se plang de cosmaruri, de probleme de memorie si de un "neastampar" interior care nu se stinge. Elevii care trec printr-o trauma pot sa dezvolte sentimentul ca se va intampla ceva rau si ca ei trebuie Sa fie pregatiti pentru asta.
Elevii care devin traumatizati dupa un eveniment inspaimantator difera de elevii mai putin afectati. Doi factori fac distinctia intre aceste doua grupuri de elevi: istorice diferite ale traumei si diferentele privind disponibilitatea resurselor.

Elevii cu istorice diferite ale traumei variaza ca nivel al vulnerabilitatii fata de traumele exterioare. Un elev care a trecut printr-o gestatie si/sau o experienta a nasterii dificila e posibil sa fi sosit pe scena vietii cu un sistem nervos deja vulnerabil. In cartea sa In cautarea lui Spinoza: cum explica stiinta sentimentele, Antonio Damasio a scris ca toate organismele vin pe lume posedand abilitatea de a-si regla viata, ceea ce le permite supravietuirea. Ca mamifere, suntem indrituiti inca de la nastere sa ne bucuram de echiparea biologica necesara pentru a ne putea dezvolta ca niste creaturi capabile sa faca fata amenintarilor naturale la adresa supravietuirii noastre. Totusi, din cauza conditiilor variabile din timpul gestatiei si al nasterii, nu toata lumea ajunge sa se bucure de o capacitate de autoreglare la fel de buna.

Cercetarile asupra creierului ne ajuta acum sa intelegem mai clar ca aceasta capacitate, atat de importanta pentru gestionarea tuturor provocarilor vietii, poate fi compromisa de niveluri inalte de stres in timpul sarcinii, al procesului de nastere si in saptamanile si lunile de dupa nastere.

Unii dintre elevii nostri vin pe lume cu un sistem nervos deja dereglat. Homeostaza lor interna, care este vitala pentru starea de bine, nu este echilibrata in cazul lor. (Folosesc termenul de "homeostaza", in sensul lui Damasio, care "acopera ansamblul reglajelor si starea de viata regulata ce rezulta din ele" [2010, p. 32]). Totusi, aceasta nu trebuie sa fie o condamnare pe viata. In ciuda unui sistem nervos dereglat, diferentele in disponibilitatea resurselor pot schimba felul in care incidentele traumatice afecteaza buna functionare a copiilor.

Un elev cu un sistem nervos compromis in trecut de o trauma poate, in viitor, sa aiba parte de o reparatie a acestuia. Reglajul poate fi rezultatul biologic al traiului intr-un camin stabil si hranitor, cu cel putin o persoana de ingrijire care este deprinsa sa raspunda constant nevoilor elevului. Capacitatea de vindecare innascuta si naturala a corpului va restaura echilibrul atunci cand sunt folosite aceste tipuri de resurse. Pe de alta parte, atunci cand copiii vulnerabili sunt crescuti in camine haotice si instabile, sau sunt lasati cu persoane de ingrijire care, din motive precum depresia postpartum sau boli mentale cronice, nu sunt conectati la nevoile copilului, aceasta reparatie probabil nu va mai avea loc. Homeostaza, echilibrul si starea de bine vor continua sa ii ocoleasca pe acesti copii.

Multi bebelusi nu trec prin stresul fetal si vin pe aceasta lume, vorba lui Damasio, cu "intregul ansamblu de procese homeostatice care guverneaza clipa de clipa viata in fiecare celula a corpului nostru" (2010, p, 37). Ei pot trece prin accidente, caderi sau raniri, care fac si ele parte din dezvoltarea noastra, gestionandu-le cu ajutorul persoanelor dragi care au grija de ei. Pot exista st incidente care sunt dincolo de puterea de adaptare a elevilor sau a persoanelor de ingrijire. Caderea infricosatoare a copilului la o varsta frageda, care cauzeaza un soc sau ranire, poate declansa emotii puternice pentru cel care are grija de el, si care in acele clipe este mai putin capabil sa reactioneze cu o atitudine afectuoasa si grijulie. O simpla procedura medicala la un an sau doi dupa o asemenea cadere, care necesita o restrictionare fizica pentru copil, sau o interventie destul de invaziva poate sa il sperie grav pe copil. Impreuna, evenimentele pot avea efecte de lunga durata asupra sistemului nervos al elevului

MEREDITH
La varsta de 7 ani, o eleva care mi-a fost recomandata pentru consiliere a avut nevoie de trei operatii diferite pentru o afectiune pe care mama sa o numea "miringo-tomie" (denumire pentru operatia de incizie a timpanului. Mama a povestit ca fiica ei, Meredith, facuse ca toti dracii la fiecare operatie la care suferise cate o anestezie generala. Cateva zile dupa prima operatie, eleva si-a intrebat mama in mod repetat: "De ce i-ai lasat sa-mi faca asta? Cum, ai putut sa ii lasi sa-mi faca asa ceva?"

Asa cum spuneau si medicii militari din serialul MASH cand se refereau la soldatii raniti care aveau nevoie de anestezie generala: "Asa cum intra, tot asa si ies". Meredith a intrat in anestezie lovind si tipand si a iesit din ea cu probleme comportamentale care de-a lungul timpului au crescut si s-au intensificat. Avea 11 ani atunci cand mi-a fost recomandata pentru consiliere, perioada in care mama ei se plangea de comportamente precum "vorbitul compulsiv, cautarea atentiei, cosmaruri, somnambulism si mancatul excesiv". Mama si-a descris fiica in mod repetat ca fiind "coplesitoare". Nu numai Meredith traia coplesirea postoperatorie, dar si sistemul nervos al mamei ei era supraincarcat senzorial pentru ca trebuia sa faca fata consecintelor posttraumatice prin care trecea fiica ei.

Experientele terifiante pot fi, si adesea chiar sunt, traumatice atat pentru parinte, cat si pentru copil, indiferent cui i se intampla evenimentul in mod direct. Viata si toate provocarile ei pot parea insurmontabile dupa aceea. Cumularea evenimentelor infricosatoare intr-un anumit interval de timp poate face ca sistemul nervos al unor elevi sa nu mai poata gestiona evenimentele traumatice viitoare si nici provocarile zilnice ale vietii. Elevii traumatizati pot dezvolta niveluri scazute de toleranta la frustrare si accese de furie ca raspuns la dificultati zilnice aparent marunte. Ei pot incepe sa afiseze comportamente de manie, lovindu-si fratii sau colegii de joaca, chiar si fara sa fie provocati. Ei pot incepe sa planga in mod excesiv, fara sa mai poata fi calmati cu tehnici de domolire care altadata functionau.

BEN

0 familie a venit in scoala pentru a-mi cere sfatul in legatura cu fiul lor de 5 ani, Ben. Mama, tatal si fratiorul mai mic erau prezenti la intalnirea noastra. Familia credea ca Ben are ADHD. Avand in vedere purtarile din sala de clasa, dar si raportul invatatoarei, ei credeau ca el trebuie sa fie tratat pentru hiperactivitate si deficit de atentie. Erau oare pilulele singurul pas care putea fi luat in considerare? se intrebau ei.

Am vorbit un timp indelungat si, pe masura ce am realizat o anamneza detaliata a dezvoltarii lui, a devenit clar pentru ambele parti ce se intamplase cu fiul lor. Ei si-au amintit procedura medicala invaziva prin care el trecuse la varsta de aproape trei ani, atunci cand a fost tinut in intuneric in camera lui de spital si trezit in timpul zilei si al noptii pentru injectii multiple. In timpul intalnirii noastre, parintii au retrait groaza de a trece prin numeroase "hurducaieli" in mijlocul noptii, cand oamenii din personalul medical intrau in camera intunecata, aprindeau lumina puternica, le trezeau copilul in vreme ce-i cautau vena si il injectau pentru a nu stiu cata oara.

Lacrimile au inceput sa le brazdeze fetele in timp ce vorbeau despre cat de diferit era fiul lor inainte de acea experienta. Ei si-au amintit ca, dupa acel eveniment, fiul lor incepuse sa planga din orice. Devenise mai temator, iar somnul lui s-a transformat intr-unul nelinistit, chinuit de cosmaruri si de sentimente amenintatoare.

Cat de usor au putut fi neintelese simptomele lui Ben! Cat de repede vedem doar simptome de ADHD neastampar de "zvarluga", agitatie, excitabilitate excesiva, nerabdare — fara sa stim nimic despre istoricul elevului si experientele lui. Aceste simptome ale traumei sunt rapid intelese ca fiind simptome de ADHD deoarece atat educatorilor, cat si parintilor li s-au dat extrem de multe informatii despre acest sindrom. Ca pedagogi, am invatat o gramada de-a lungul anilor despre semnele si simptomele ADHD si despre medicatia care poate fi folositoare pentru aceasta afectiune. Pe de alta parte, nu ni s-a vorbit mai deloc despre trauma. Nu stim inca semnele acestei probleme speciale si cum putem sa tratam asa ceva. Nu suntem echipati sa recunoastem cu acuratete suferinta elevilor nostri nici atunci cand este chiar sub nasul nostru.

Alte titluri de specialitate de pe PsihoShop.ro:

Copyright © 2008-2020 Catharsis Media. Toate drepturile rezervate.

TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015