Daca va doriti un copil care sa aiba o imagine de sine pozitiva, abilitati puternice de comunicare, un simt dezvoltat al empatiei, un caracter puternic si care sa fie stapan pe propriile emotii, aceasta este cartea de care aveti nevoie. Asa cum scria Boston Globe - aceasta carte este si trebuie sa fie Biblia oricarui parinte.
Anul aparitiei: 2010 Editia originala:1995 Traducere din limba engleza de Irina Negrea
Coperta:Simpla (Paperback) Dimensiuni:130 mm x 200 mm ISBN:978-973-669-985-6
Descrierea editorului
Comportamentul de la scoala al elevilor este profund influentat de ceea ce se intampla acasa. Daca parintii nu formeaza o echipa cu profesorii in privinta educatiei copiilor, rezultatul nu va fi cel asteptat.
Adele Faber si Elaine Mazlish, specialiste in comunicare si in educatia copiilor, propun metode inteligente si pline de umor, completate de o serie de sfaturi punctuale, de ilustratii amuzante, precum si de studii de caz din care se pot trage concluzii utile. Prin aplicarea acestor metode, parintii si profesorii ii pot ajuta pe copii sa faca fata celor mai diverse probleme care le afecteaza procesul de invatare. Totodata, adultii vor intelege mai bine diferenta dintre cuvintele care starnesc conflicte si cele care construiesc un context pasnic, de cooperare.
Adele Faber si Elaine Mazlish au condus mai bine de 40 de ani ateliere de lucru cu parintii si au tinut conferinte pentru toti cei interesati de educatia copiilor – parinti, profesori si specialisti. Lucrand la inceput alaturi de dr. Haim Ginott, specialist in psihologia copilului, ele au devenit in scurt timp experte de renume international in comunicarea dintre adulti si copii. Autoare multipremiate, au ocupat prima pozitie in clasamentele New York Times. Cartile li s-au vandut in mai mult de cinci milioane de exemplare si au fost traduse in 30 de limbi, aducandu-le recunostinta a mii de parinti si profesori, cat si aprobarea entuziasta din partea comunitatii stiintifice de profil.
La elaborarea acestei carti, Adele Faber si Elaine Mazlish s-au bucurat si de colaborarea cu Lisa Nyberg, profesoara la Brattain Elementary School din Springfield, Oregon, si cu Rosalyn Anstine Templeton, profesoara la Bradley University din Peoria, Illinois.
Adele Faber
Adele Faber (n. 1928) a studiat dramaturgia la Queens College, are studii de master in pedagogie la Universitatea New York si a fost profesoara la cateva licee din New York timp de opt ani.
Elaine Mazlish
Elaine Mazlish (1925–2017) a studiat teatrul la Universitatea din New York, fiind cunoscuta si ca artista profesionista si compozitoare. De asemenea, a lucrat cu copii la Grosvenor House si la caminul Lenox Hill.
Multumiri
Cum s‑a nascut ideea de a scrie aceasta carte
Cine este „EU“?
CAPITOLUL 1 Cum sa procedezi atunci cand sentimentele impiedica procesul de invatare
CAPITOLUL 2 Sapte metode de a‑i atrage pe copii sa coopereze
CAPITOLUL 3 Capcanele pedepsirii: alternative care duc la autodisciplina
CAPITOLUL 4 Sa rezolvam problemele impreuna: sase masuri care stimuleaza creativitatea si implicarea copiilor
CAPITOLUL 5 Laude care nu umilesc, critici care nu jignesc
CAPITOLUL 6 Cum sa eliberezi un copil care s‑a inchistat intr‑un rol
CAPITOLUL 7 Parteneriatul parinte-profesor
CAPITOLUL 8 Talismanul
Fragmente din carte
Sapte metode de a‑i atrage pe copii sa coopereze
In primul an de invatamant, ideea mea despre cum se poate obtine cooperarea elevilor semana cu binecunoscuta lozinca: „Fa‑o si gata!“ La urma urmei, pierdusem o gramada de timp, planificand cu grija si impartind ziua intr‑o serie de lectii importante. Aveam multa materie de parcurs, dar nu prea mult timp. Prin urmare, daca elevii urmau sa stea cuminti la ore si sa „coopereze“, puteam profita la maximum de timpul avut la dispozitie pentru invatatura.
Cuvantul cooperare inseamna a lucra impreuna pentru un scop comun; totusi, am constatat ca unii dintre elevi se purtau de parca scopul lor comun era sa puna mai repede capat muncii mele! Atunci cand tocmai ajungeam, de exemplu, la jumatatea corectatului unei teme de‑acasa, careva se trezea sa ceara voie la toaleta, vreun avion de hartie zbura prin clasa sau un elev cadea din banca.
Ce se intampla cu acesti copii? Nu‑si dadeau seama cat de important era sa invete? Nu facusera legatura dintre scoala si propriul viitor? De ce nu puteau sa aiba niciun pic de autocontrol?
Pe urma, intr‑o zi, in timp ce eram de serviciu in recreatie impreuna cu o alta profesoara, am vazut un grup de elevi care tipa, se impingea si se imbrancea neintelegandu‑se care dintre ei sa bata primul mingea. Cealalta profesoara si‑a dat ochii peste cap, dezgustata, si a zis: „Uita‑te la ei cat sunt de necopti. Ce‑or avea de se poarta asa de infantil?“ Am mormait ceva confuz, dar m‑am gandit in sinea mea: „Probabil ca se poarta asa tocmai fiindca sunt copii si poate ca noi, adultii, trebuie sa dam dovada de mai multa intelegere in privinta felului in care se comporta cu adevarat copiii.“ Atunci cand m‑am intalnit cu Jane in cancelarie, i‑am povestit despre marea mea revelatie din timpul recreatiei.
Jane a clatinat din cap:
— Ceea ce vezi tu e mai mult decat un comportament copilaresc. Unii dintre acesti pusti se confrunta cu niste probleme la care noi nici nu visam cand eram mici. Am in clasa tineri care aproape nici nu se vad cu parintii. Acestia sunt oameni cu functii importante, preocupati de cariera lor si care cauta cu disperare sa „le faca pe toate“. Am alti copii ai caror parinti nu pot fi acasa, fiindca au o slujba de zi si una de noapte, ca sa poata supravietui. La Ken in clasa, e un elev care a trecut prin doua internate si trei scoli diferite, in numai un an. Iar tu mi‑ai povestit ca ai un baiat care traieste intr‑un camin pentru cei fara adapost. Ei bine, pe langa faptul ca toti acesti copii se confrunta cu toate problemele normale, inerente cresterii, in plus, multi dintre ei nu au avut ocazia de a fi „copii“.
Jane a facut o pauza, oftand, dupa care a reluat:
— Tristul adevar este ca, in lumea de astazi, copiii sunt supusi unui stres si unei neglijari fara precedent. Daca vrem sa existe vreo speranta in legatura cu ajutorul pe care li‑l dam in gestionarea capacitatilor lor de a invata, trebuie sa ii ajutam, mai intai, sa dezvaluie o parte din bagajul emotional cu care vin la orele noastre. Ceea ce inseamna ca rolul nostru ca profesori trebuie sa se schimbe, astfel incat sa includa multe dintre elementele specifice unui parinte.
Intuiam ca Jane avea dreptate. Desi unii dintre copiii din clasa mea veneau la scoala pregatiti si dornici sa invete, mai erau si altii care pareau distrati si vulnerabili. Poate asa se explica de ce ignorau sau se impotriveau celor mai simple cerinte ale mele. Tot ceea ce se intampla acasa continua sa le determine comportamentul si la scoala. Intr‑un anumit fel, parea aproape logic. Atunci cand Sam a intrebat‑o pe mama lui daca voia sa ii auda compunerea, aceasta i‑a spus sa o lase in pace. (Tocmai o parasise iubitul.) Melissa, al carui tata ramas vaduv era alcoolic, era crescuta de catre o adolescenta platita sa stea cu ea si de un televizor. Habar n‑avea cum sa interactioneze cu adultii. Mama lui Eric suferea de depresie cronica. Atunci, cum sa stie acesti copii ce inseamna cooperare? In mod cert, nu puteau invata asta din familie. Era evident ca nu puteam schimba ceea ce se petrecea la ei acasa. In schimb, nu era exclus sa pot schimba ceea ce se petrecea la scoala.
Gandindu‑ma la stilul meu pedagogic, a trebuit sa recunosc ca, uneori, ma purtam ca un sergent de instructie, care da ordine zbierand:
„Ascute‑ti creionul.“
„Ridica mana.“
„Scrie‑ti numele pe lucrare.“
„Stai la locul tau.“
„Scoate‑ti cartile.“
„Tine‑ti ochii pe teza ta.“
„Treci in rand.“
„Coboara tonul.“
„Arunca guma din gura.“
„Umbla atent cu computerul!“
Nu numai ca le spuneam copiilor ce sa faca, dar mi se intampla sa le spun si ce sa nu faca:
„Nu alerga pe hol.“
„Nu te imbranci.“
„Nu fi grosolan.“
„Nu mai lovi!“
„Sa nu uiti sa‑ti faci tema acasa.“
„Nu mai scrie pe banca.“
„Nu mai vorbi.“
„Nu copia!“
„Tine‑ti picioarele in banca ta.“
„Nu mai chinui mouse‑ul!“
In loc sa le predau noi cunostinte, imi petreceam mare parte din timp incercand sa stapanesc niste elevi scapati de sub control. Dar daca n‑as fi facut asa, cum sa mai invete ei sa se poarte civilizat? Si totusi, cu cat le dadeam mai multe ordine, cu atat parca deveneau mai refractari. Momente pretioase din timpul orei se iroseau pentru a pune la punct obraznicii si lupte pentru putere. In zilele deosebit de grele, ajungeam acasa stoarsa si vlaguita de energie si rabdare. Parca eram din gluma in care se spune: „Mai am doar un nerv… si tocmai pe acesta ma calci.“
Am revenit la exemplarul meu din cartea Cum sa vorbim copiilor… si am recitit capitolul despre cooperare. Toate exemplele date vizau ceea ce se petrecea acasa. Ce‑ar fi fost daca le inlocuiam cu altele de la scoala? Am notat la repezeala variantele mele revizuite ale unuia dintre exercitii si le‑am luat cu mine la scoala, a doua zi, sa le discut cu colegii mei la masa de pranz. Atunci cand eram la cafea, le‑am zis:
— Bine, atentie toata lumea. Hai sa ne jucam de‑a scoala – inca o data. Eu sunt profesoara; voi sunteti elevii mei. In timp ce o sa ma ascultati, puneti‑va intrebarea: Ce m‑au facut sa gandesc sau sa simt cuvintele acestei profesoare? Pe urma, imi dati mie raspunsurile voastre necenzurate.
— Ba nu, a zis Ken, intinzand mana sa‑i dau hartia mea. Eu am fost cobaiul data trecuta. Ce‑ar fi sa ma lasati pe mine sa fiu profesorul, iar voi toate sa reactionati la ceea ce fac eu?
Am acceptat toate trei. Ceea ce urmeaza sunt afirmatiile citite de Ken si reactiile „elevelor“ – Maria, Jane si eu.
Profesorul: (critic si acuzator) Iar ti‑ai uitat creionul acasa? Nu te‑ai gandit ca nu vei avea cu ce sa scrii? Acum trebuie sa intrerupem lectia si sa irosim timpul tuturor ca sa‑ti gasim tie un creion.
Reactiile elevelor: „Ma simt umilita.“
„Niciodata nu fac nimic bine.“
„Ce rau e profesorul asta.“
Profesorul: (jignitor) Trebuie sa fii prost la cap ca sa predai o lucrare fara sa te sinchisesti sa‑ti scrii numele pe aceasta.
Reactiile elevelor: „Te urasc.“
„Tot ce fac eu e rau.“
„Cred ca sunt tampita.“
Profesorul: (amenintator) Daca te prind ca mai sufli cocoloase prin clasa, zbori pe usa de nu te vezi. Iar daca tot nu te potolesti, vei fi eliminat!
Reactiile elevelor: „Nu te cred.“
„Putin imi pasa.“
„Mi‑e frica.“
Profesorul: (dand ordine) Incetati cu vorba! Inchideti‑va caietele. Asezati‑va in linie dreapta! Acum! Haideti, fuga!
Reactiile elevelor: „Nu sunt sclava ta.“
„Bine, bine, dar putin mai incet.“
„Cum se evadeaza din temnita asta?“
Profesorul: (mustrator si moralizator) Urat din partea ta ca i‑ai rupt creionul lui John. Cum ti‑ar placea daca ti‑ar rupe si tie cineva creionul? Atunci cand imprumuti un lucru de la cineva, trebuie sa ai grija de el, la fel cum si tie, daca ai da un lucru cu imprumut, ti‑ar placea sa se aiba grija de el. Ia spune, nu crezi ca se cade sa‑i ceri scuze lui John? Eu asa consider.
Reactiile elevelor: „Ce rea sunt.“
„Bla‑bla‑bla.“
„Nu vreau sa mai aud.“
Profesorul: (prevazator) Ai grija cu eprubetele alea! Se sparg si te poti taia… Atentie cu arzatorul Bunsen! Doar nu vrei sa patesti ceva?!
Reactiile elevelor: „Mi‑e frica.“
„Mai bine nu mai fac nimic.“
„Ba n‑ai dreptate. N‑o sa patesc nimic.“
Profesorul: (facand pe martirul) In fiecare seara ma duc acasa cu dureri de cap, din cauza voastra, copii. Vedeti firele astea albe de par? Voi mi le‑ati scos.
Reactiile elevelor: „Iti cumpar eu niste vopsea de par.“
„Mai bine n‑as fi aici. Nu suport atata suferinta.“
„E din vina mea.“
Profesorul: (facand comparatii) De ce intarzii mereu cu predarea compunerii? Am avut‑o in clasa pe sora ta, Sally, anul trecut, si ea isi termina intotdeauna lucrarile la timp.
Reactiile elevelor: „N‑am sa fiu niciodata la fel de buna ca Sally.“
„O urasc pe sora‑mea.“
„Il urasc pe profesor.“
Profesorul: (sarcastic) Nimeni nu‑si aduce aminte in ce an a descoperit Columb America? Bravo! Cred ca scoala asta ii atrage ca un magnet pe toti elevii dezaxati. Singura modalitate de a ridica nivelul de inteligenta al acestei clase este sa va suiti cu totii in picioare pe scaune.
Reactiile elevelor: „Ce proasta sunt! Nu tin minte nimic.“ „Pai sigur ca scoala asta e ca un magnet. Uita‑te numai la profesorul asta dezaxat care a nimerit aici!“ „Du‑te naibii.“
Profesorul: (profetic) Cu naravurile voastre in ceea ce priveste munca, n‑o sa fiti in stare niciodata sa va tineti de o slujba. Si daca nu o sa luati note mai bune, n‑o sa fiti primiti la niciun colegiu respectabil.
Reactiile elevelor: „Degeaba.“ „Nu sunt buna de nimic.“ „De ce sa mai incerc?… Mai bine renunt.“
Dupa ce exercitiul a luat sfarsit, ne‑am holbat unii la altii. Jane a dat glas gandurilor noastre:
— Daca noi ne manifestam cu atata furie si disperare, doar prefacandu‑ne ca am fi elevi, va dati seama ce simt elevii adevarati!?
— Mai ales cand au parte de asemenea discutii si acasa, a adaugat Maria. Sora mea le spune mereu copiilor ei: „Daca n‑o sa luati note mai bune, va scot televizorul din camera.“ „Ar trebui sa inveti si tu ca fratele tau. Poate asa ai lua si tu zece.“ „Nu‑ti faci temele fiindca esti puturos.“ Tot timpul ii mustruluieste pe copii, iar tatal lor le tine mereu morala.
— Specialitatea lui taica‑meu era sarcasmul, a zis Jane. Presupun ca isi inchipuia ca asa e mai nostim sau mai destept. Il auzeai ca spune: „Ai pierdut cartea de la biblioteca? Pai, ai dat dovada de multa responsabilitate, nu‑i asa?!“ Atunci cand eram mica, ma derutau comentariile de acest fel. Ma gandeam: „Cum sa fie o dovada de responsabilitate, daca pierzi un lucru?“ Pe masura ce am crescut, sarcasmul lui a inceput efectiv sa ma raneasca si m‑am trezit cu pornirea de a‑i riposta la fel de sarcastic. Uneori, chiar am facut‑o. Din pacate, am ajuns foarte buna la asa ceva. Dupa ce am inceput sa predau la scoala, cuvintele imi tasneau din gura, mai ales atunci cand ma enervam. Mi‑aduc aminte ca i‑am spus odata unui pusti mai mototol ceea ce mi‑a zis mie tata de o mie de ori: „Asa esti tu lent din fire – sau te ajuta cineva?“ Toata clasa s‑a prapadit de ras.
Aprecieri si cronici
Daca esti profesor sau parinte, pur si simplu nu te vei putea descurca fara sa citesti aceasta carte.
- The Washington Post
Un abecedar de comunicare pentru parinti, din care acestia vor deprinde cele mai importante metode pentru a incuraja dezvoltarea abilitatilor de invatare ale copiilor.
- Publishers Weekly
Abordarile practice, sensibile si lucide pe care le schiteaza Faber si Mazlish sunt atat de logice, incat te intrebi de ce esti asa de uimit atunci cand le citesti si de ce te loveste un sentiment atat de intens al revelatiei unor mari descoperiri.
Pagini: 106 / Pret: 25.00 lei Cartea scrisa de Adele Faber si Elaine Mazlish este un ghid practic. Principii si abilitati noi sunt prezentate succint, prin exemple menite sa te ajute sa gasesti cea mai buna solutie pentru abordarea problemelor inevitabile in procesul de crestere a copiilor. Vei reusi sa diminuezi conflictele si sa comunici mai bine cu copiii tai.
TEL INFO - CONSUMATOR: 0800 080 999 - linie telefonica cu apelare gratuita | ANPC
Operator date personale inregistrat la ANSPDCP sub nr. 34250 din 24.02.2015
