Editura: SPER
Colectia: ANIM
Pagini: 110
| |
Anul aparitiei: 2012
Editia originala: 2012
Editia originala aparuta in limba romana
| |
Coperta: Simpla (Paperback)
Dimensiuni: 110 mm x 180 mm
ISBN: 978-606-8429-04-5
|
Descrierea editorului
„Aceasta este o carte care te invata sa (iti) pui intrebari. Stabilirea unui psihodiagnostic corect permite „tratamentul” adecvat, „pastilele” potrivite. TU esti cel care va decide cui, cand, cum si de ce este nevoie sa fie prescrise. Mai exact, psihologul clinician este cel care poate folosi aceste „pilule”. Le recomand si celor interesati de psihologie, de dinamica interioara colorata de contextele experientiale. Administrate corect, efectele nu vor intarzia sa apara. Cum se administreaza? Mecanismele sunt urmatoarele:
- Sa citesti cartea. Te gandesti ca este un truc de marketing, nu-i asa? Te las sa afli singur. Cert este ca domeniul clinic nu este neaparat o calatorie spirituala in care pleci cu o pereche de jeans, cativa lei si dorinta de a te re-gasi. Practica clinica necesita o baza. Teoretica. Probabil ca ai tot rasfoit tratate. Bine ai facut. Acum le vom traduce. In relatia cu pacientul, cautam impreuna cu acesta nuantele care dau notele particulare si uneori definitorii ale simptomatologiei, insa este nevoie ca tu sa fii familiarizat cu ele, pentru ca altfel te-ai pricopsit cu un risc mare de a nu le recunoaste.
Acum, citind aceasta carte, vei face asta. Vei invata sa te orientezi in domeniul clinic, sa te imprietenesti cu conceptele psihologice, sa cunosti fiecare piesa a puzzle-ului patologiei psihice. Mai mult, ori de cate ori te intalnesti cu anxietatea, de exemplu, te poti intoarce la acest ghid sa iti reamintesti in ce combinatii are tendinta sa intre si cu cine face casa rea.
- Ai in fata ta toate piesele. Una este anxietatea, alta furia, cealalta simptomatologia somatica. Ce faci cu ele? Pai, exact ce fac eu acum. Iti pui intrebari. Cat mai multe. E ca si cum ai desface un continut bine impachetat pentru a ajunge la esenta sau la miez, cum preferi. Scopul? Sa cunosti mai bine dinamica simptomelor. De fapt, este singura modalitate in care poti sa patrunzi in Universul pacientului, reducand riscul interpretarilor. Altfel, intr-o experienta trunchiata, incompleta, esti mai mult in iluzie. Asa vei putea decripta tipul de relatie dintre simptome, ceea ce te va ajuta sa le validezi si sa intelegi dinamica bolii. De multe ori vei descoperi existenta altor simptome de care poate nici pacientul nu este constient.
Sa privim acest scenariu drept exemplu: Maria il acuza pe Gigel ca o inseala cu Tantica. Dovada incriminatoare – lungul sir de telefoane depistate in istoricul apelurilor. Prin urmare, la prima vedere, Gigel este „traducatorul”, Maria este „tradusa”, iar Tantica este… Analizand mai amanuntit in prag de seara, cu sau fara concursul celor de la „Tradati in dragoste”, situatia se schimba. Gigel ramane „tradatorul”, iar Maria isi pastreaza si ea statutul de „tradusa”. Tantica este promovata insa la rangul de „consilier”, ea fiind cea care aranja intalnirile domnului Gigel cu… Vasilica. Ia uite! Un nou personaj. La femme fatale! Te-ai pierdut? Din citit poti sa te opresti, dar cu pacientii nu este asa de simplu. Daca te limitezi la nivelul aparentelor, fara sa ajungi la esenta, riscul de eroare psihodiagnostica este mare.
Complexitatea simptomelor te poate deruta si atunci trebuie sa iti pui intrebari pentru a clarifica in ce context au aparut, cum se manifesta si se intretin. Trebuie sa afli daca exista vreo „Vasilica” in peisaj si ce rol sau semnificatie are in ecuatia de viata a pacientului. Hai sa incercam altfel. Managerul unei firme proaspat intrata in top 100 nu mai poate sa doarma. E activ toata ziua, face si desface, nimic nu se misca in firma fara el. Eficienta la locul de munca bifata, adaptarea sociala bifata, insomnia bifata, plus un ulcer incapatanat. Concluzia la prima vedere: nivelul de stres ridicat. Are nevoie sa se relaxeze. Il invatam niste tehnici de relaxare. Lipseste ceva? Sigur ca da. Depresia mascata. Ca sa o descoperi, aveti nevoie sa intelegeti, tu si pacientul, in ce fel aceste simptome se intretin si ce anume acopera ele, care este sensul lor in viata clientului. Tehnicile de relaxare singure sunt ineficiente. Golul ramane. In acest caz, golul se numeste depresie. Ca si cum ai pune un bandaj pe o rana infectata. Ghici ce se intampla in acest caz!”
Ligiana M. Petre
 Ligiana M. Petre Ligiana Mihaela Petre (Bancila) este lector universitar doctor la Universitatea „Andrei Saguna” din Constanta, MD in P.E.U. – Facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei, Universitatea din Bucuresti, psihoterapeut si consilier formator si supervizor P.E.U. in cadrul Institutului S.P.E.R. Este psiholog clinician principal, specialist in asistarea copilului si a familiei, dezvoltare personala individuala si de grup, terapii creativ-expresive, somatogenograma si artgenograma, consiliere si psihoterapie unificatoare, fiind de asemenea supervizor in psihologie clinica. |
Pagini din carte
 
Cuprinsul cartii
Introducere
Furia
Anxietatea
Compulsiile
Confuzia
Minciuna
Negarea
Depresia
Disocierea
Euforia
Frica
Bibliografie
Fragmente din carte
Negarea
Sunt altii care au probleme mai mari decat mine... Pana la urma, esecul face parte din viata. Eu sunt mai ghinionist. Toate mi se intampla numai mie... Nimeni nu ma intelege! Medicii nu fac decat sa ma indoape cu pastile care imi fac mai mult rau decat bine... vedeniile alea le am de la ele... iar psihologul... stiu eu mai bine decat el... Pana la urma, nici jobul asta nu cred ca era potrivit pentru mine... O sa stau acasa si timpul le va rezolva pe toate...
„Sa inveti sa spui nu”. Tehnica ce are efecte benefice asupra sanatatii psihice si mentale, preocupare a celor pasionati de psihologie si de dezvoltare personala.
„Secretul” consta insa in constientizarea, ordonarea, prioritizarea si satisfacerea nevoilor psihologice. Acesta este scopul lui NU. Altfel, spui NU reactiv, fara sens, pentru ca asa ai auzit de la cineva pe care l-ai investit cu rol parental protectiv si atotstiutor si te alegi mai degraba cu frustrare si negare. Da, si negarea face parte din familia frustrarii. In negare, mintea spune NU realitatii. Persoana a auzit pe undeva ca e timpul sa invete sa spuna NU si, ca orice cunostinta sau informatie care se lasa agatata neselectiv, pulsional si inghitita „pe nemestecate” (irational), o va intoxica. Pe de alta parte, negarea are fatete multiple. Ea poate fi sanatoasa in anumite situatii. Aviz psihologilor!
Orice mecanism de APARARE este destinat... apararii. Daca demolezi o constructie inaltata ani de zile in care pacientul a gasit o vreme adapost contra demonilor interiori treziti deseori de cei din exterior, fara a construi inainte cel putin o alta fundatie specifica nevoilor lui, pacientul ramane fara casa, fara repere, disociat, dezradacinat!
Si ghici cine va avea rol protector, salvator, ajutand persoana sa supravietuiasca conditiilor vitrege, de orice natura ar fi ele? Negarea. Este cadrul in care mintea cauta o solutie salvatoare, detasandu-se de realitate. Rareori cineva neaga realitatea avand alternativa stabilirii unui contact relativ confortabil cu ea. De cele mai multe ori, negarea acopera, mascheaza conflictul psihologic si neputinta.
In acest sens, este nevoie sa facem distinctia intre afectarea in diferite grade a capacitatii de testare a realitatii, care se regaseste in psihoze si situatiile in care abilitatile de evaluare si intelegere a realitatii sunt pastrate, cum se intampla in nevroze.
Negarea reflecta dificultatea psihologica a pacientului de a-si accepta boala. Oricate cunostinte ar avea o persoana despre afectiunea sa, ea esueaza in a recunoaste, evalua si accepta ceea ce este evident pentru ceilalti si anume faptul ca sufera, ca are dificultati in a gestiona anumite experiente, de orice natura ar fi acestea si ca are nevoie de ajutor.
In cazul schizofreniei, lipsa constiintei bolii este frecventa, pacientii negandu-si boala. In tulburarea bipolara, depresia clinica si tulburarea anxioasa, aproape trei sferturi din pacienti nu accepta patologia psihiatrica. Mai mult, dintre cei care nu au fost diagnosticati cu o boala psihica, dar care prezinta simptomatologie psihiatrica, 90% nu se considera bolnavi. Sa fie o intelegere deficitara a patologiei mentale in general sau o negare a realitatii personale? Probabil ca amandoua.
Alte carti de acelasi autor
|
